A fost lansată revista "Dialog pentru schimbare" dedicată cadrelor didactice

Vineri, 01 Noiembrie 2019
523
O mână de învățători și profesori inimoși din Constanța au deschis, în urmă cu un an, un drum care să aducă un suflu nou în școli. Aceștia au înființat Asociația Dascălii Schimbării și și-au asumat responsablitatea creării unui ambient educațional cu adevărat performant. Ei își doresc să împărtășească valorile și ideile lor cu toți cei care vor o schimbare în bine, o schimbare calitativă a mediului de lucru la clasă.


"Acum un an am reușit să înființăm Asociația Dascălii Schimbării, din dorința de a aduce schimbarea, nu atât la catedră, care vine pe parcurs, și cred că o simțim cu toții, vine odată cu manualele digitale, vine odată cu tehnologia, pe care trebuie să învățăm să o folosim, mai ales noi, cadrele didactice, pentru că elevii sunt ași în a folosi tehnologia. Noi doar trebuie să o facem plăcută în școală și utilă în același timp, dar cred că sistemul de învățământ românesc suferă pur și simplu de o boală, pur și simplu, a rigidității mentalității cadrelor didactice", explică fondatorul și președintele ADS, prof. Nicoleta Bercaru.
Potrivit acesteia, suflul nou adus de "Dascălii Schimbării" nu vizează modificarea materiei în sine, a programelor școlare, ci schimbarea mentalității profesorilor. "Vorbim în primul rând de o schimbare a viziunii, de acceptare a nevoii de schimbare și de o conștientizare a școlirii noastre în sensul acesta. Eu recunosc că am făcut lucrurile din acest punct de vedere, din inerție pur și simplu. Adică am luat tehnologia, m-am folosit de ea, fără să știu cu adevărat capacitatea la care pot ajunge și cât de atractivă poate fi la oră, până acum ceva vreme ,când am văzut la un târg internațional de tehnologie educațională, la Londra, câte lucruri pot fi făcute în așa fel încât copilul să vină cu drag la școală și cu interes și să plece cu lucruri învățate. Lumea se schimbă și, odată cu schimbarea aceasta, vin abilități noi, profesii noi, pe care nici nu le gândim la momentul acesta, dispar profesii pe care noi le promovăm și care nu-i atrag pe copii în nici un fel. Deci cred că trebuie să creăm un cult al schimbării, un cult al muncii și, odată cu noi dascălii, vom vedea că schimbarea vine și la elevi, pe care foarte ușor poți să-i modelezi, dar și la părinți", mai spune prof. Nicoleta Bercaru.


Cu prilejul împlinirii unui an de la înființarea Asociației "Dascălii Shimbării", vineri, 1 noiembrie, a fost lansată revista "Dialog pentru schimbare", în care cadrele didactice au realizat articole legate de schimbările pe care deja au început să le aplice la clasele unde predau.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1716 secunde