9 mai, zi cu triplă semnificație istorică, celebrată la Medgidia

213
Ziua de 9 mai are o triplă semnificație pentru poporul român deoarece sărbătorește Ziua Independenței României proclamată în 1877, Victoria Coaliției Națiunilor Unite și Ziua Europei.

În urmă cu 141 de ani, pe 9 Mai 1877, Adunarea Deputaților a proclamat Independența de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoașterea internațională a dreptului națiunii române de a-și decide singură soarta. Intrată în război, în primăvara lui 1877, Armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind, pe rând, redutele otomane de la Plevna, Grivița, Smârdan și Vidin. Independența României a fost câștigată cu jertfa a peste 10.000 de ostași.

Mai bine de o jumătate de secol mai târziu, în data de 9 mai 1945, românii au trăit bucuria capitulării celui de-al treilea Reich. Semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin. Astfel a luat sfârșit cel de-al II-lea Război Mondial pe continentul european.

În această zi este serbată și Ziua Europei, aleasă de către Consiliul European de la Milano în anul 1985.

Cu acest prilej, Primăria Municipiului Medgidia a organizat, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor "Lucian Grigorescu", o serie de manifestări în semn de profund respect pentru cele trei evenimente hotărâtoare pentru istoria omenirii. Programul activităților a debutat cu întâmpinarea oficialităților publice locale, arborarea drapelului național și intonarea Imnului de Stat al României și a Imnului Uniunii Europene.

În continuarea evenimentului a fost evocată semnificația istorică a zilei, iar încheierea acestuia a fost marcată printr-un flash mob organizat de membrii Asociației "Bibliovoluntarii", elevi ai Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu", membrii ansamblului de dansuri populare "Pandelașu" și elevii cercurilor de pictură și dans modern, aparținând Casei de Cultură "Ioan N. Roman". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0836 secunde