24 IANUARIE 1859 - CONSTITUIREA STATULUI MODERN ROMÂN

Duminică, 24 Ianuarie 2021
1063
Ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă actul de naștere al Statului Modern Român. Prin alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca Domn în Moldova (5 ianuarie 1859), cât și în Țara Românească (24 ianuarie 1859), cele două provincii românești s-au unit formând Principatele Unite care, începând cu anul 1866, se vor numi România. Unirea de la 24 ianuarie 1859 constituie primul pas pe calea desăvârșirii unității naționale a românilor. A urmat Unirea Dobrogei cu România (14 noiembrie 1878), Unirea Basarabiei (27 martie 1918), Unirea Bucovinei (28 noiembrie 1918) și, în sfârșit, Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului (1 Decembrie 1918).

Alegerea lui Al.I. Cuza în Moldova

În ziua de 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1959 s-au deschis lucrările Adunării elective din Moldova. Cei mai mulți deputați reprezentau Partida națională. Astfel, din cei 55 de deputați, 33 aparțineau grupărilor: moderat-conservatoare, liberal-moderate și liberal-democrate ale Partidei naționale. Ceilalți 22 de deputați îi susțineau pe Mihail Sturdza și pe fiul său, Grigore Sturdza. Adunarea electivă și-a desemnat biroul, a ales vicepreședinții, a adoptat regulamentul de funcționare și a întocmit listele de candidați. Dar, deși avea majoritatea în Adunare, Partida națională avea mai mulți candidați la domnia Moldovei.

Deputații Partidei naționale s-au întâlnit în seara zilei de 3/15 ianuarie, la Muzeul de Istorie Naturală din Iași, pentru a se hotărî asupra unui singur candidat. Vasile Alecsandri, unul dintre candidați, a renunțat în favoarea lui Costache Negri, dar împotriva acestuia s-a pronunțat Lascăr Catargiu. După aprinse dezbateri, N. Pisoschi l-a propus pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, iar toți cei 30 de deputați prezenți l-au acceptat cu unanimitate de voturi și au hotărât să-l susțină prin vot deschis în Adunarea electivă. În ziua de 4/16 ianuarie 1859, a avut loc o nouă ședință a Adunării elective, la care Mihail Kogălniceanu și alți deputați le-au reamintit celor prezenți dorința exprimată în Adunările ad-hoc, aceea de Unire a Principatelor Române. Alegerea Domnului Moldovei a avut loc în ziua de 5/17 ianuarie 1859. Votul a fost deschis și Alexandru Ioan Cuza a fost votat în unanimitate de cei 48 de deputați prezenți. Astfel, Partida unionistă a reușit să-și impună candidatul pe tronul Moldovei, ceea ce a stimulat aripa radicală a Partidului național din Țara Românească.

Alegerea lui Al.I. Cuza în Țara Românească

În Țara Românească, cele mai mari șanse pentru alegerea domnitorului le aveau conservatorii, care reușiseră, la alegerile din zilele de 8/20 și 12/24 ianuarie 1859, să obțină majoritatea, adică 46 din cele 72 de mandate. Dar, la fel ca în Moldova, unde unioniștii au avut, inițial, mai mulți candidați, la fel și în Muntenia, conservatorii aveau și ei mai mulți candidați. Trebuie subliniat că niciunul dintre candidații conservatori nu era împotriva unirii, daca aceasta se realiza sub conducerea sa. Dar, adevărata problemă nu era Unirea, ci schimbarea regimului existent.

În această situație, Partida națională nu a renunțat la dorința de Unire a Principatelor Române și a solicitat sprijinul populației. Tinerii patrioți unioniști au declanșat o acțiune de propagandă și mobilizare în București și în satele învecinate. Astfel, în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859, când Adunarea electivă s-a întrunit în ședință, clădirea în care se desfășurau lucrările era înconjurată de o mare mulțime de oameni: tineri intelectuali, orășeni și țărani, în total aproximativ 30.000 de persoane.

Presiunea exercitată de populație a permis aripii radicale a Partidei naționale să verifice mandatele. Întruniți în seara zilei de 23 ianuarie/4 februarie, deputații conservatori au luat în calcul două opțiuni: să mute ședința Adunării elective într-un oraș de provincie sau să nu mai participe la lucrări. Deputații Partidei naționale, întruniți în sălile hotelului Concordia, și-au dat seama de pericol și căutau și ei soluții. Ca urmare, radicalii au renunțat să-l mai susțină pe Nicolae Golescu cerându-le, în schimb, conservatorilor, să renunțe la unul dintre candidații lor: Gh. Bibescu sau Barbu Știrbei.

La propunerea făcută de Dimitrie Gr. Ghica, deputații au adoptat soluția dublei alegeri și au decis să păstreze secretul până în ziua următoare, când Adunarea electivă urma să se întrunească pentru alegerea domnului Țării Românești. Pentru a nu da prilej de anulare a alegerilor, pe motiv că ar fi forțat libertatea de opțiune a deputaților, I.C. Brătianu, cel care mobilizase mulțimea, s-a întâlnit cu șeful poliției și comandantul armatei și, împreună, au decis să îndepărteze mulțimea de sediul Adunării elective.

Mai trebuie menționat că delegația plecată de la Iași către Constantinopol, pentru a notifica alegerea lui Al.I. Cuza ca Domn al Moldovei, a rămas timp de patru zile la București, unde a insistat pentru dubla alegere a lui Cuza ca Domn și în Țara Românescă. În dimineața zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, în jurul orei 11.00, au început dezbaterile Adunării elective. Vasile Boerescu a solicitat, în numele Partidei naționale, o ședință secretă în care să se ajungă la o înțelegere între unioniști și conservatori. În cadrul ședinței secrete, Boerescu a subliniat legalitatea actului unirii, menționând că este în spiritul Convenției de la Paris din anul 1858, unde Marile Puteri au acceptat o uniune mai mult formală între Moldova și Muntenia, cu guverne diferite, dar cu unele instituții comune. La final, el a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn și în Muntenia. Mai mult, a fost întocmit și un act prin care toți participanții la ședință se legau prin jurământ să-l voteze, în ședința publică, pe Alexandru Ioan Cuza. Așadar, reveniți în ședința publică a Adunării elective, toți cei 64 de deputați prezenți l-au ales pe Cuza Domn și în Țara Românească. Vestea s-a răspândit imediat în Muntenia și Moldova, dar și în Transilvania și în Europa. Presa din diverse state europene, dar mai ales din Franța și Anglia, a publicat numeroase articole dedicate dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza. Se contura, astfel, rezultatul eforturilor generației pașoptiste, care luptase pentru idealurile naționale ale românilor.

Concluzii

Prin urmare, cu forţe proprii, românii au realizat de facto unirea, cu respectarea întocmai a Convenţiei de la Paris. Actul săvârşit s-a înscris în istorie ca un important moment de progres şi ca o lovitură dată imperiilor absolutiste. Pentru recunoaşterea deplină a dublei alegeri, de către Marile Puteri, Alexandru Ioan Cuza a declanşat o campanie diplomatică energică în plan internaţional. Între anii 1859-1862, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul. Astfel, a demonstrat că actul de la 24 ianuarie 1859 era ireversibil.



Cercetător științific dr. Sorin Marcel COLESNIUC

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța




Pagina a fost generata in 0.1832 secunde