Povestea incredibilă a bisericii îngropate în pământ, fără turle și clopotnițe

O biserică albă, unică  prin arhitectură, dar și prin faptul că este îngropată  în pământ, atrage atenția turiștilor români și străini, care sunt în trecere pe aceste meleaguri. 

Povestea bisericii ne-o spune preotul din localitatea Istria, Nicolae Herța, care ne explică că acest lăcaș de cult este construit în pământ din cauză că trebuia să fie mai mică de înălțime decât geamiile. O altă cauză a fost aceea că turcii obișnuiau să intre călare în timpul slujbelor și le pângăreau. Fiind îngro-pată, turcii nu mai aveau cum să intre în lăcașul de cult. 

Biserica din localitatea Istria este situată la o distanță de 7 km est de șoseaua Constanța - Tulcea și la 8 km de Cetatea Histria. Deși zona a fost populată de greci, romani și bulgari încă din cele mai vechi timpuri, cei care au făcut demersurile pentru înălțarea lăcașului de cult au fost creștinii bulgari. 

În urma numeroaselor demersuri, în anul 1857, s-a aprobat construirea bi-sericii ortodoxe, dar numai așa cum dispuneau autoritățile otomane. Mai exact, biserica nu trebuia să fie mai înaltă decât casele satului, să nu aibă turle, nici clopot, nici clopotniță. Scopul acestor cerințe era pentru a se deosebi de geamii. Astfel, temelia bisericii s-a pus la aproximativ un metru sub nivelul case-lor. 

Piatră de la ruinele Cetății Histria 

Gabriel Custurea, directorul Mu-zeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, a declarat că pentru pereți s-a folosit piatră adusă de la ruinele Cetății Histria. Pereții zidiți de 90 cm au fost înălțați cu piatră de cea mai bună calitate, adusă cu carele cu boi, iar pentru ca biserica să aibă acustică, în lipsa turlelor, s-au introdus în pereți 52 amfore. Acest sistem de amplificare sonoră este unic în țară, efectul acustic fiind spectaculos. Nici pereții interiori și nici cei exteriori nu au picturi. Sunt zugrăviți complet în alb și din loc în loc există mici orificii, ce marchează locul unde sunt încastrate amforele. 

Biserica este în formă de cruce (stil bizantin) cu fațada în stil oriental tur-cesc, având mai multe arcade. Intrarea în sfântul lăcaș este foarte joasă. Din opt stejari groși, au fost ciopliți stâlpii și grinzile, creștinii executând și catapeteasma bisericii. 

"Din Imperiul Otoman a fost adus numai pictorul Ștefan Zahariev, care a pictat cu multă iscusință toate icoanele catapetesmei și s-a semnat numai pe icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe", a declarat preotul Nicolae Herța. Lucrările bisericii au fost terminate în anul 1860, la 18 august, iar sfințirea a avut loc în anul 1864, în timpul pașei Megit, de către Episcopul grec Dionisie Del Carpatos, care locuia în Tulcea, iar protoiereu era Preotul Gheorghe Enciu. În anul 1890, biserica a fost resfințită de către Episcopul Partenie din Galați. Pereții nu au pictură interioară, ci numai Proscomidiarul pictat în anul 1862. Biserica poartă hramurile "Sfânta Treime" și "Sfântul Mare Ierarh Nicolae", cum se constată din pisania în limba slavonă de la intrarea în biserică.

 

În urma demersurilor întreprinse de preotul Nicolae Herța, începând cu data de 7 septembrie 2007, biserica figurează în lista monumentelor istorice-secțiunea arhitectură - la clasa A. Un an mai târziu, lângă biserică, s-a construit un muzeu de artă religioasă, unde sunt expuse obiectele de patrimoniu religios ale lăcașului, obiectele datând din anul 1848, icoane vechi, veșminte preoțești, cărți de slujbă, Sfânta și dumnezeiască Evanghelie și diferite obiecte de cult creștin ortodox. În anul 2009, biserica a intrat în Programul Național de Restau-rare și, în prezent, se fac lucrări de restaurare-consolidare, grație Institutului Național al Patrimoniului.