Sfaturi

Un narcoman a leșinat lângă tine. Cum îl ajuți?

408
3
Este o situație foarte delicată și, categoric, nu putem asista nepăsători la ceea ce vedem. Mai ales că măsurile de prim ajutor acordate de familie sau de persoanele din anturajul consumatorului de droguri sunt, de multe ori, decisive în salvarea vieții acestuia. Dacă persoana este tensionată și panicată urmare unui consum de halucinogene, stimulente de tipul amfetaminelor, a ecstasy-ului sau a unor doze crescute de cannabis, conduita de urgență pe care medicii o recomandă constă în următoarele:

1. Să înlăturați din jur privitorii curioși și să conduceți persoana într-un loc ferit de zgomote și lumini puternice.

2. Să calmați persoana, vorbindu-i încet și explicându-i că panica va trece pe măsură ce drogul își va pierde din effect.

3. Să o încurajați să respire adânc și rar, pentru a nu se sufoca în accesele de panică.

4. Să încercați să aflați ce drog a consumat, pentru a transmite acest lucru celor de la Salvare, în caz că starea de sănătate se înrăutățește brusc.

Dacă persoana este foarte deshidratată sau încălzită în urma consumului de amfetamine sau ecstasy și a depunerii unui efort susținut în timpul dansului (în cazul în care consumul de droguri s-a realizat într-o discotecă sau la o petrecere într-un loc neaerisit), are dureri de cap, amețeli, vărsături, are o senzație bruscă de oboseală și transpirația este absentă: se recomandă odihnirea în spații aerisite, consumul de sucuri de fructe și snacks-uri sărate (pentru reechilibrarea hidro-electolitică), consumul de lichide nealcoolice, cam jumătate de litru pe oră (pentru rehidratare).

Comentează știrea

ion
3 februarie 2012
bataie

un narcoman a lesinat langa tine , cum il ajuti? nu il ajuti ! il bati pana il lesini , mai mult decat e, sa se invete minte sa se mai drogheze alta data !

unu
3 februarie 2012
ion:)

ioane esti imbecil:))

joe
3 februarie 2012
util

In sfarsit, dati si voi niste sfaturi si nu stati sa criticati aiurea in exces.

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Ghidul cetățeanului european
Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Meniul zilei
Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Convulsiile febrile
Pagina a fost generata in 1.5209 secunde