Șeful asociației de locatari poate fi schimbat "pe șest"?

889
Șeful asociației de locatari  poate fi schimbat

Articole de la același autor

În situații speciale sau de maximă urgență, locatarii pot convoca adunarea generală extraordinară și pentru schimbarea conducerii.

Asta nu înseamnă însă că asemenea schimbări se pot face "pe șest" sau peste noapte, întrucât, în afară de cvorumul necesar, convocarea proprietarilor trebuie să se facă cu cel puțin șapte zile înainte, și asta prin afișare la loc vizibil sau prin convocator pe bază de tabel nominal. Mai mulți locatari reclamă însă faptul că s-au trezit, peste noapte, cu doi președinți de asociație, fiecare considerându-se îndreptățit să ocupe această funcție: "În adunarea generală a proprietarilor din 25 mai a.c., în asociația noastră au fost aleși președintele, comitetul executiv, cen-zorul. La nici două săptămâni, un grup de cinci locatari, în mod forțat i-au înlăturat pe cei legal aleși și, abuziv, le-au luat locul. Apoi, retroactiv, au mers din apartament în apartament cu minciuni, luând semnături de la proprietarii care nu participaseră la adunare. Am reclamat abuzul, forța și huliganismul de care au dat dovadă acești colocatari la serviciul special din primărie, și în loc să se cerceteze situația, am fost trimiși să ne judecăm în instanță. De ce mai sunt legi, dacă cei îndreptățiți să le aplice se alătură abuzului? Cum este posibil ca în aceeași asociație să fie două conduceri, una legală și una abuzivă?".

v v v

Simona Vecerdea, inspector în cadrul Serviciului de Sprijinire și Îndrumare a Asociațiilor de Proprietari din Primăria Constanța, ne-a spus că locatarii sau șefii asociațiilor de proprietari care nu reușesc să depășească anumite probleme se pot adresa acestui serviciu, special creat pentru astfel de situații. De menționat că programul de relații cu publicul al acestui serviciu este cuprins între orele 9,00 și 13,00, de două ori pe săptămână, respectiv marți și joi.

"Nu suntem instanță!"

Referitor la schimbarea abuzivă a președintelui unei asociații de proprietari, S. Vecerdea ne-a explicat că serviciul în care activează nu are posibilitatea să verifice veridicitatea semnăturilor pe baza cărora se iau astfel de hotărâri, fie și în cadrul adunării generale a locatarilor: "Într-adevăr, vin la noi cu fel de fel de procese verbale, cu tot felul de liste cu semnături și înscrisuri. Cum nu suntem instanță, nici nu putem dovedi dacă sunt sau nu legale. Tocmai de aceea astfel de lucruri trebuie contestate direct în instanța de judecată, dacă diferendul nu se poate stinge pe cale amiabilă".

Program zilnic de reclamații

A nu se înțelege însă că în afara programului fix de lucru cu publicul al Serviciului pentru sprijinirea asociațiilor, locatarii care au probleme nu-și pot spune păsurile primăriei. Pentru diverse chestiuni de interes comun sau personal, ei pot să depună, zilnic, reclamații, de data aceasta formulate în scris, însă numai la sediul din Bd. Al.Lăpușneanu nr.116 C - în incinta City Park Mall, etaj 2, biroul 6. Evident, răspunsurile vor fi acordate tot în scris, în termenul legal de 30 de zile.

Ce mai reclamă locatarii

Iată câteva dintre problemele… arzătoare pentru care locatarii aleg să se plângă primăriei: neînțelegeri între locatarii de la etajele superioare și cele inferioare privind reparațiile ce trebuie efectuate la acoperișurile blocurilor, dat fiind faptul că este anotimpul propice pentru asemenea lucrări; litigii iscate din cauza debranșărilor de la rețeaua centralizată de energie termică, a faptului că există locatari care își rezolvă pe cont propriu această problemă, considerând că nu se mai impune acordul RADET și, probabil, fără să știe că riscă amenzi pentru astfel de inițiative. Și vara, și în celelalte perioade ale anului, locatarii se mai plâng primăriei că plătesc prea mult pentru întreținere, că șefii asociațiilor nu le răspund la tot felul de solicitări, iar lista problemelor ar putea continua. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Decembrie 2012
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Pagina a fost generata in 0.4341 secunde