Rudele, o frână în calea părinților care vor să muncească în străinătate?

Înainte de a pleca la muncă în străinătate, părinții au obligația de a desemna persoana care se va ocupa de întreținerea copilului în perioada absenței lor, care nu poate fi decât o rudă până la gradul IV inclusiv.

Ce se întâmplă însă dacă aceste rude nu există? Sau, dacă există, însă au domiciliul în celălalt capăt al țării? Li se ia dreptul părinților de a munci peste hotare, pentru a asigura cele necesare copiilor, din cauză că nu au rude până la gradul IV, în grija cărora să-și lase minorii, chiar dacă pot "garanta" cu alte persoane de încredere, agreate și de copii? Sunt întrebări la care și-ar dori un răspuns favorabil Maria Diaconu, C. Trandafir și Steluța Zidaru. "Suntem foste colege de muncă, firma a dat faliment, toate avem o situație grea de familie, fără soți, fără neamuri prin Constanța. Avem promisiuni de lucru în Italia, avem prietene de încredere care să ne țină copiii în țară, dar ni s-a spus că trebuie să fie musai neamuri. Asta înseamnă că dacă nu avem rude, trebuie să sufere copiii? Ce lege mai e și asta? Noi vrem să câștigăm pentru copii, nu plecăm la distracție! Și nu suntem singurele în situația asta!" - ni s-a plâns C. Trandafir.

Modificări legislative

Într-adevăr, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului a fost modificată și completată prin Legea nr. 257/2013, care a intrat în vigoare la 3 octombrie 2013. Potrivit noilor reglementări, persoana desemnată de părinți să se ocupe de copil în timpul absenței lor din țară trebuie să facă parte din familia extinsă, mai exact să fie rudă a copilului până la gradul IV inclusiv, să aibă cel puțin 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.

Cu toate că, de regulă, legea este respectată, Ion Ciobanu, din cadrul Serviciului de Autoritate Tutelară și Protecția Copilului, ne-a explicat că pentru situații excepționale, când nu există rude apropiate sau acestea domiciliază în localități mult prea îndepărtate față de adresa copilului, se admite ca minorul să fie lăsat în grija unei persoane de încredere. Însă, numai cu condiția ca și minorul s-o accepte, evident, pe baza unei legături afective deja consolidate între cei doi: "Am avut și cazuri când copiii nu au dorit să rămână în compania unor neamuri desemnate de părinți, deci acceptul minorului este esențial în orice situație, copilul nu poate fi forțat să stea cu cine nu dorește".

Procedura

În astfel de situații, procedura prevede ca mama minorului să se deplaseze la Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei, având asupra sa buletinul de identitate, certificatul de naștere al copi-lului, dar și actul de identitate al persoanei în grija căreia dorește să lase copilulul. Va semna o declarație pe proprie răspun-dere cui încredințează minorul în perioada absenței din țară. Apoi, după ce situația va fi analizată, așa cum prevede legea, se va elibera o notificare sub semnătura primarului, care va fi înmânată mamei.

Monitorizare lunară

Apoi, lunar, reprezentanți ai Autorității Tutelare se vor deplasa la adresa unde locuiesc minorul și persoana desemnată să-l îngrijească, pentru a vedea în ce condiții trăiește și care este starea lui de spirit. "Decât să duci un copil în celălalt capăt al țării, să-l rupi de școală, de mediul lui, se acceptă și asemenea situații!" - a completat I. Ciobanu.

3.359 de copii cu părinții plecați

Fără doar și poate, înainte de a pleca, părinții se interesează ce obligații legale au față de minorii lăsați în țară și dacă le fac față. Purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Roxana Onea, ne-a spus că, în prezent, în evidențele instituției figurează 3.359 de copii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Dintre aceștia, un singur minor a fost lăsat în grija unei persoane care nu îi este rudă până la gradul IV.