Medicul de gardă

Riscurile hipertensivilor care nu se tratează

189

Articole de la același autor

"Am tensiometru acasă și îmi iau singură tensiunea din când în când. Când este foarte cald am observat că îmi crește tensiunea, dar n-am fost nici la medic, nici pastile nu iau de capul meu, fiind ceva trecător. Ce risc dacă o țin tot așa? C. Dumitru".

Hipertensiunea sau nivelurile fluctuante ale tensiunii arteriale sunt probleme extrem de importante și, ca atare, trebuie privite cu maximă responsabilitate atât de cei în cauză, cât și de familiile acestora. După cum ne-a explicat dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center, cei care constată că au hipertensiune arterială, însă refuză să se trateze, sunt cei mai predispuși la accident vascular cerebral hemoragic. Iată și cauzele: tensiunea crește foarte mult, peretele arterial slăbește, iar după o masă mai îmbelșugată sau într-un moment de oboseală sau stres, chiar și un singur puseu de tensiune este suficient pentru a rupe vasul și a inunda creierul în sânge. Cât privește simptomele, este vorba despre dureri de cap, vărsături, pierderea cunoștinței, urmate de starea de comă.

Sechele urâte. Medicul a ținut să completeze că în țara noastră, după cancer și afecțiunile cardiace, accidentul vascular cerebral este următoarea cauză de mortalitate. Mai ales hipertensivii trebuie să știe că urmările unui accident vascular îi pot lăsa pe bolnavi invalizi, dar poate interveni și decesul. Așa stând lucrurile, doamnă Dumitru, specialista vă recomandă să mergeți la un cardiolog, pentru a afla dacă este sau nu vorba despre ceva trecător, cum considerați dumneavoastră. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Martie 2013
Stire din Cetățenești : Ce riscuri atrage surplusul de calciu
Luni, 03 Decembrie 2012
Stire din Cetățenești : Ce riscă pensionarii
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : "Întrerup alăptarea cât iau medicamente?"
Pagina a fost generata in 0.3336 secunde