Rănile deschise de pe obrazul Constanței

1055
1

Un teren de peste 4000 de metri pătrați din Inel II (fost stadion pe vremea comuniștilor), a devenit, din 1990, o imensă rampă de gunoi, spre disperarea locuitorilor din zonă.

Pe strada Solidarității, din zona Inel II, se află un teren viran generos, pe domeniul public, care a căzut pradă mizeriei imediat după Revoluție (și așa a rămas până în ziua de azi!), spre disperarea locatarilor blocurilor K, M, N, ale căror apeluri către primărie pentru salubrizare și amenajarea locului cu pricina s-au lovit de indiferență totală. Înainte de 1989, în acest perimetru era amenajat un stadion de fotbal, înconjurat de garduri din metal, cu gazon și tot dichisul. În nebunia demolării ce a cuprins întreaga țară imediat după Revoluție, gar-durile și tot ce reprezenta o bucată de material de pe care se puteau câștiga bani au dispărut rapid. A fost momentul când teritoriul a căpătat statut de ghenă publică, în care, zilnic, aterizează pungi năclăite, peturi strivite, gunoaie de tot felul, cadavre de animale, dar ce nu găsești acolo? Locuitorii blocurilor, împreună cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, ale căror priviri par condamnate să suporte sordida panoramă, au făcut nenumărate apeluri către primărie, în speranța că pe locul cu pricina se va amenaja un parc, cu locuri de joacă pentru copii și alte utilități moderne. Din păcate, din 1989 și până în prezent, locul devine mai mizer de la o zi la alta, amintind de un sat părăsit din lumea a treia, o altă mare plagă de pe obrazul unui oraș turistic precum Constanța.


Raiul persoanelor dubioase
"Zboară tot felul de mizerii prin aer, e o adevărată rană deschisă pentru noi, locuitorii din zonă - ne-a spus, cu multă amărăciune, Marcela Bălan. Dacă trecătorii întorc capul în partea cealaltă, nedorind să-și strice ziua din cauza acestui loc dezolant, locatarii celor 15 blocuri din această zonă își strigă, de 22 de ani, neputincioși, disperarea față de eterna nepăsare a edililor în legătură cu acest focar de infecție. "Sunt multe probleme grave, care ne creează un mare disconfort celor care locuim aici. Autoritățile ar trebui să vadă că pentru cele 15 blocuri, plus centrele comerciale și școala din zonă, care aduc gunoiul aici, există doar patru tomberoane. Chiar dacă gunoiul se ridică des, tomberoanele se umplu foarte repede, ceea ce îi determină pe mulți să arunce tot ce le prisosește la întâmplare, pe acest teren viran, care apoi zboară în toate direcțiile. Nu vă mai spun ce este aici vara, când bălăriile depășesc înălțimea unui pom, iar mirosurile devin insuportabile! Colac peste pupăză, cineva se adă-postește într-un cort improvizat, nu-l deranjează nimeni de ani de zile. Vin tot felul de persoane dubioase, scormonesc prin gunoaie, adună sticle, fac gălăgie, e un etern vacarm… Am chemat poliția de câteva ori din cauza gălăgiei, dar nu s-a schimbat nimic. Ne-am pricopsit bine! Ar trebui să se facă un parc aici, să scăpăm de coșmarul acesta. Dar cine are ochi pentru noi?".
"Când deschid geamul sau merg să duc gunoiul, îmi vine să vomit. Degeaba strângem noi, cât timp locul va fi pârloagă, tot ghenă o să rămână. Dacă zona asta n-a fost civilizată în 22 de ani, nu văd să vină vreo schimbare ca s-o prind și eu. E strigător la cer! Am stat o perioadă în Spania, dar n-am văzut așa ceva. Ce, spaniolii n-au gunoi? Sau al lor nu miroase?" – ni s-a plâns un alt locuitor din zonă.

Dilemele constănțenilor
Deși au trecut cinci ani de la aderarea României la Uniunea Euro-peană, curățenia din Constanța a rămas sub orice standard, "performanța" datorându-se atât indiferenței autorităților față de igiena orașului, cât și nesimțirii multor concetățeni (care tot profită de nefolosirea pârghiilor legale pentru sancționarea celor care aruncă gunoiul la întâmplare). Dezamăgiți, oamenii le propun edililor, în prag de campanie electorală, să declare Constanța "Un oraș din România învins de gunoaie!".



Comentează știrea

constantean
23 martie 2012
Multumiti in genunchi Maretului Primar pentru ca va da pachete cu haleala

...si daca nu va convine gunoiul de la geam mutati-va din cel mai curat, cel mai renovat, cel mai.... ce mai, cel mai frumos oras de pe glob administrat de cel mai "capabil" primar dat vreodata de aceasta omenire

Articole pe aceeași temă

Marţi, 28 Februarie 2012
Stire din Social : Istoria ciuruită a Constanței
Joi, 23 Februarie 2012
Stire din Social : Cartierul Inel II, fără apă rece
Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Eveniment : Locuiesc într-o groapă de gunoi
Pagina a fost generata in 1.1052 secunde