Proprietari, fiți pe fază! Când nu e valabil un contract de arendă!

1807
Proprietari, fiți pe fază! Când nu e valabil un contract de arendă! - fondproprietarifitipefaza-1398349755.jpg

Articole de la același autor

Pentru a-și putea recupera banii  de la arendașii care, invocând tot felul  de motive, își ignoră obligațiile, proprietarii terenurilor agricole trebuie să știe că un contract de arendare neînregistrat la consiliul local nu este valabil.


Ca orice alt contract, și cel de arendă trebuie să îndeplinească o serie de condiții cerute de lege pentru a putea fi viabil. Atenție, însă, chiar dacă totul pare în ordine, iar părțile semnează contractul, dacă, apoi, acest document nu este înregistrat la consiliul local pe raza căruia se află pământul arendat, actul nu este în regulă. În situațiile fericite, când arendașii își respectă toate obligațiile din contract, este posibil ca această scăpare să nu producă niciun fel de efecte. Dacă însă arendașul amână să plătească arenda , invocând tot felul de motive, care mai de care mai "năstrușnice", el știe că nu va putea fi executat silit atâta vreme cât a avut grijă să nu înregistreze contractul la consiliul local. Or, executarea silită, cu ajutorul unui executor judecătoresc, este metoda cea mai simplă prin care proprietarii terenurilor cu contracte de arendare în regulă pot să-și recu-pereze arenda, fără să mai fie ne-voiți să deschidă procese în instanță, care presupun timp și mult consum nervos.


"Putea să găsească alt motiv!"
"Cu toate că ar fi trebuit să primim banii de arendă din toamna trecută, nici până acum arendașul nu ne-a plătit. Se plânge că nu i-au ajuns banii să ne plătească pe toți din cauză că a fost un an agricol prost. Putea să găsească alt motiv, nu să ne vândă minciuna asta năstrușnică. Toată lumea știe că anul trecut a fost un an agricol grozav, că agricultura ne-a salvat țara, iar el ne vinde gogoși! Ar trebui să se judece cu conștiința lui înainte să ne dea explicația asta!" – ni s-a plâns Alexandru Popa.
Bărbatul susține că în situația lui sunt mulți alți vârstnici, care pur și simplu au obosit să-și tot ceară drepturile, dar nici nu vor să se lase păgubași. 


Aliniere la arenda UE
Un alt cititor este de părere că indiferent de recolta pe care o obține arendașul, să se stabilească, prin contract, un preț fix la hectar pentru arendă, așa cum se procedează la orice contract de închiriere: "Dacă recolta va fi mai mare, diferența să fie a arendașului. Dacă recolta e mică, și pierderea să fie a lui. Și să se asigure pentru calamități. Plus că subvenția nu trebuie dată aren-dașului dacă nu justifică, cu chitanțe, că s-a achitat de toate obligațiile. Oare prețul arendei, în România, nu trebuie aliniat la arendele din UE? Dacă tot se aliniază prețurile la produse, energie gaze etc…. Înainte de 1944, statul se implica în stabilirea prețului arendei și învoielilor agricole dintre lucrători și proprietari. Poate că ar trebui să se reia acest obicei...".


"Se face mare tevatură, vezi Doamne, că o să năvălească străinii peste pământurile noastre! Sinceră să fiu, prefer să vină un arendaș străin cu bun simț, corect, decât un arendaș român pus pe șmecherii și căpătuială! Toate s-ar rezolva dacă s-ar da o lege ca APIA să nu le dea subvenția dacă arendașii nu dovedesc, cu chitanțe, că au plătit arenda până la ultimul bănuț" (Ilie Mihai). 


Atenție la traseul contractului!
După cum ne-a explicat avocatul Aurel Glăvan, în mod normal, orice contract de arendă ar trebui să constituie titlu executoriu. Ceea ce înseamnă că dacă nu sunt plătiți la data stabilită prin contract, proprietarii au dreptul să ceară imediat execu-tarea silită a arendașului, apelând la un executor judecătoresc, fără a mai fi nevoie să se lupte în instanță pentru drepturile lor. Pentru a bene-ficia de acest ajutor legislativ, pro-prietarii ar trebui să nu semneze contractul de arendă dacă nu au garanția că s-au respectat toate condițiile cerute de lege. Apoi, să se asigure că acel contract a fost înregistrat la consiliul local pe raza căruia se află terenul agricol: "Totul, din cauză că numai un contract co-rect este investit cu titlu executoriu! Oamenii trebuie să se obișnuiască să nu mai semneze în virtutea iner-ției, iar dacă nu se pricep, să ceară ajutorul cunoscătorilor!".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.336 secunde