La câte contracte cu durată limitată avem dreptul
Articole de la același autor
Cum te califici în meseria de asistent maternal și ce salariu primești
16 Octombrie 2013
Părăsirea de domiciliu, una și aceeași cu abandonul de familie?
07 Septembrie 2013
Unde schimbați banii rupți, deteriorați sau murdari
12 Septembrie 2013
Cât de "inatacabil" este contractul de vânzare-cumpărare
11 Octombrie 2013
Cât te costă să deschizi o AFACERE CU JOCURI DE NOROC
13 Septembrie 2013
Pot rudele să anuleze testamentul soților fără copii?
19 Octombrie 2013
"Am găsit să mă angajez undeva, postul a fost dat în ziar ca permanent, dar mi s-a făcut, chipurile pentru început, contractul pe trei luni. După ce au trecut trei luni, mi-au propus alt contract, tot pe trei luni. E legal așa ceva, mai ales că, în schemă, postul e permanent? Maria C.".
v v v
Nu este nimic ilegal prin faptul că angajatorii încheie contracte pe durată determinată - ne-a explicat Mihaela Crivea, specialist în probleme de muncă. Atenție, însă, astfel de contracte se pot încheia, legal, numai pentru lucrări sau proiecte specifice sau pentru situațiile cu fluctuații de activitate. Chiar și așa, asemenea contracte nu se încheie în orice condiții, legislația, foarte strictă, impunând un termen maxim de 36 de luni.
Maximum trei contracte. Legea dă dreptul angajatorului să încheie un număr de cel mult trei contracte pe durată determinată, unul după altul, fiecare dintre acestea pentru un termen de maximum 12 luni. Practic, contractele pe durată determinată încheiate în termen de trei luni de la expirarea celui precedent vor fi considerate contracte succesive.
În general, contractele pe durată determinată pot fi încheiate pentru înlocuirea unui salariat al cărui contract este suspendat, pentru realizarea unor proiecte sau în alte cazuri speciale prevăzute de lege.

Comentează știrea
mimi
22 octombrie 2013
learn 2 read
legea da dreptul sa inchei contracte temporare pentru un post pe o durata maxima de 12 luni pentru un post, traducerea si adaptarea: un post poate dispune de contracte temporare maxim 12 luni, nu contracte consecutive de 12 luni, doamna specialist, dupa 12 luni in care n-ai gasit pe cineva esti obligat sa desfiintezi postul
AKbahafxMNWrTVM
22 august 2014
zjpQoihlzuMHjCrpgKa
EFbHhw bzsvrezasful, [url=http://hfnqsxfsnggt.com/]hfnqsxfsnggt[/url], [link=http://vjvwnedkxqds.com/]vjvwnedkxqds[/link], http://zcvnnuceznvp.com/
Articole pe aceeași temă
Luni, 14 Octombrie 2013
Luni, 15 Aprilie 2013
Miercuri, 13 Martie 2013
Vineri, 01 Februarie 2013