"Îți dau casa, dar mă îngrijești la bătrânețe!" E riscantă această înțelegere?

25405
6

Articole de la același autor

Pe fondul crizei imobiliare, ziarele sunt pline de anunțuri publicitare, prin care familii tinere își manifestă disponibilitatea de a îngriji vârstnici, contra cedării locuinței.




Pe de altă parte, în ideea că vor fi mult mai bine îngrijiți, fie și din interes, tot mai mulți vârstnici aleg să-și vândă casele copiilor, altor rude sau chiar unor necunoscuți. Iar când ajung neputincioși, constată că actul "nu face doi bani".

Riscuri enorme își asumă însă și cumpărătorii acestor locuințe, fie că sunt rude sau nu, care se pot trezi sufocați de pretenții "absurde", care nu apar în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și abitație viageră. Conflicte pot să apară și din cauza "intervențiilor binevoitoare" ale unor rude, care ar face orice pentru rezilierea contractului. Iar de aici și până la degenerarea relațiilor dintre cele două părți pasul este mic de tot.


"Am doi copii, dar am vândut casa băiatului favorit, cu clauză de întreținere. După ce s-a semnat actul de vânzare și el este proprietar, noră-mea ne joacă pe degete. Am vrut să desființăm actul, am deschis proces, dar nimeni nu vrea să fie martor. Nu sfătuim pe nimeni să facă așa ceva! Emil C."


"Nu avem copii, am văzut un anunț în ziar prin care niște tineri căutau casă contra îngrijire. Am făcut act de vânzare cu clauză de întreținere, apoi s-au mutat la noi. Acum au văzut că nu e ușor să ai grijă de doi bătrâni bolnavi. Nu vor să anulăm actul, nici să ne cumpere medicamentele. De doi ani suntem în proces cu ei, au întors martorii împotriva noastră. Am făcut cea mai mare greșeală din viață!" L. Ionescu.


Fiecare caz, cu povestea lui!

Cât de riscantă este asumarea îngrijirii la bătrânețe contra cedării locuinței a dorit să atragă atenția un alt constănțean, în vârstă de 74 de ani, Petrache Ciocoiu. Deși are o fiică, plecată la muncă în străinătate, bărbatul ne-a povestit că a preferat să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și abitație viageră cu o nepoată din partea soției. Practic, prin acest contract, printre altele, cumpărătorii s-au angajat la: "Contraprestația întreținerii și îngrijirii vânzătorilor pe tot restul vieții lor cu medicamente, alimente, îmbrăcăminte". El susține însă că din 2005, când soția sa a decedat, viața sa a devenit un adevărat coșmar din cauza neînțelegerilor cu actualii proprietari: "Povestea e lungă, adevărul e că am fost păcălit de nepoata soției. Nu îmi mai trebuie nimic de la ei. N-au suflet, curge în casă și nu vor să repare. Vreau să desființez contractul, nici nu mai știu dacă e și casa mea. M-au amenințat că pot să reclam unde vreau, asta rămâne casa lor! E tare greu să nu ai liniște la bătrânețe! De îngrijit, mă îngrijesc singur, îmi fac de mâncare, cumpăr medicamente. Poate că după ce scrieți, o să țină cont și de cuvântul și de nevoile mele!".


"Este derutat de rude!"

Pe de altă parte, la fel de supărată este și nepoata bătrânului, A. Petre. Femeia susține că, dacă ar fi anticipat actuala situație, nu s-ar fi angajat într-un asemenea demers. Cu atât mai mult cu cât locuința este una modestă, plasată în zona Palas: "Necazurile au început după ce a murit mătușa, au intrat pe fir anumiți veri ai mei. Noi n-am făcut actul pe ascuns, am discutat cu toți nepoții, și cu fiica dânsului, nimeni n-a vrut să-și asume îngrijirea. Am conștiința împăcată că are toate condițiile, încălzire pe gaze, cu centrală proprie, are camera lui, baie, bucătărie, unde nu sunt probleme. Camerele în care se infiltrează apa sunt ale mele. Plus că am cumpărat materiale și o să intrăm în reparații. Am cheltuit mulți bani pe casa aia, nu se pune probleme rezilierii pentru că-i bagă neamurile nu știu ce în cap. Contractul e de vânzare, am martori care știu tot! Plus că a întrerupt orice legătură cu fiica lui".


Contractul poate înceta

Este dreptul părților care au semnat astfel de contracte să ceară anularea în instanță. Pentru ca instanța să dispună revocarea actului, potrivit consilierului juridic Carmen Gigică, ambele părți trebuie să-și susțină poziția cu probe solide și cu martori.


Comentează știrea

NELU
24 octombrie 2013
LA SUBIECT

Am spus de 100 de ori, de ce nu exista la nivelul institutiilor de stat - primariei - in speta, un serviciu specializat, fara de care sa nu se poata incheia astfel de acte si care sa aiba si libertatea de a rezilia in urma unei anchete administrative astfel de "intelegeri" acte. Motivatia este clara, ce discernamant sa ai la 74 de ani si ce puteri sa ai ca sa mai alergi dupa "dovezi solide". Asta da ajutor pentru batrani ca sa nu fie escrocati. Se aude undeva ?! Degeaba vi cu medierea daca actul nu este facut corect "de la radacina" si daca nu se asigura obiectivitatea printr-un for neutru (astfel de servicii specializate, ca escroci sunt multi, foamea in randul tineretului e mare, si casa ...moca).

enache georgeta
30 mai 2015
angrijire pe cineva an varsta pentru a ramane an spatiu

Buna ziua eu am avut timp de 2 ani grija de cineva an varsta cu conditia de a ami ceda casa dupa moarte dansa are 86 de ani toti vecini stiau cat de bine ne purtam cu dansa ai pregateam mesele eu si sotul meu fetita la scoala noi plateam facturi antretinerea tot plus ca ai luam medicamentele si ce mai avea nevoie un om an varsta nu ai lipsea absolut nimik de exemplu dace eu si sotul meu ai luam fetitei ceva dulce sau de anbracat ai luam si dansei bani nostri stateau la dansa sa putem strange bani pentru actele pe care urma sa le facem si dansa cheltuia bani pe creme anti rid si tigai drai kukar dupa o perioada cand trebuia sa facem actele nea spus ca nu ne mai face acte pentru ca eu iam furat chiloti dansei .prosopul si palaria de soare ce puteam pace eu cu ele leag gasit an sifoner si mi a spus ca eu lileam pus acolo si dupa maxim doua sap nea dat afara si stau si acum cu chirie am ancercat sa fac la prima casa dar nimeni nu ami acorda ca am salariul de 1000 de lei sunt si excroci care nu au suflet dar sunt si batrani ff rai si fara suflet daca vreti va dau adresa unde am stat la dansa si va puteti lamuri de nu ma credeti pe cuvantva poate cofirma vecini si va dau si nulele dansei va multumesc

enache georgeta
30 mai 2015
angrijire pe cineva an varsta pentru a ramane an spatiu

Buna ziua eu am avut timp de 2 ani grija de cineva an varsta cu conditia de a ami ceda casa dupa moarte dansa are 86 de ani toti vecini stiau cat de bine ne purtam cu dansa ai pregateam mesele eu si sotul meu fetita la scoala noi plateam facturi antretinerea tot plus ca ai luam medicamentele si ce mai avea nevoie un om an varsta nu ai lipsea absolut nimik de exemplu dace eu si sotul meu ai luam fetitei ceva dulce sau de anbracat ai luam si dansei bani nostri stateau la dansa sa putem strange bani pentru actele pe care urma sa le facem si dansa cheltuia bani pe creme anti rid si tigai drai kukar dupa o perioada cand trebuia sa facem actele nea spus ca nu ne mai face acte pentru ca eu iam furat chiloti dansei .prosopul si palaria de soare ce puteam pace eu cu ele leag gasit an sifoner si mi a spus ca eu lileam pus acolo si dupa maxim doua sap nea dat afara si stau si acum cu chirie am ancercat sa fac la prima casa dar nimeni nu ami acorda ca am salariul de 1000 de lei sunt si excroci care nu au suflet dar sunt si batrani ff rai si fara suflet daca vreti va dau adresa unde am stat la dansa si va puteti lamuri de nu ma credeti pe cuvantva poate cofirma vecini si va dau si nulele dansei va multumesc

Nica Schirod
18 iunie 2017
Pentru îngrijire

Am citit mai sus despre ce ați pățit, și cum va-ți comportat voi, știu pe cineva care caută pe cineva cam ca voi care să îl îngrijească , contra casă la țară, este credincios (pocăit) , dacă vreți să luați legătura se poate prin mine.

Vasile liviu
1 decembrie 2017
Caut oameni in virsta pnt in grijire

Man vasile liviu in place sa am grija sa ia jut la orece e nevoie sa stau cu ei vs multumesc pnt in telegere

Monica
3 martie 2023
Așa cum oferi sa și primești!

Bună seara. Într-adevăr sunt mulți excroci care vor doar casa, dar în astfel de situații se fac niște clauze nu poți sa dai casa înainte sa vezi dacă te acomodezi cu noua familie. Asta este valabil din ambele părți. Și eu îmi doresc sa întrețin un bătrân dar ma gândesc ca dau de niște oameni fără suflet care după mult timp de întreținere te poate arunca în stradă! Asa ca degeaba sunt eu ok daca găsești un bătrân ursuz și rău și nu poți sa convietuesti împreună în aceeași casa.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6409 secunde