Încasarea parțială, "cu țârâita", a întreținerii la bloc, nepermisă de lege?

1494
2
Încasarea parțială,

Articole de la același autor

Pentru a nu acumula penalități, unii locatari aleg să plătească în mai multe etape cheltuielile lunare de între-ținere, însă întâmpină dificultăți. Potrivit UAP, deși nu există o bază legală în acest sens, plata eșalonată a întreținerii nu constituie o interdicție.


Locatarii corecți, care nu doresc să acumuleze restanțe la întreținere sau să-i sfideze pe vecini prin lipsa lor de interes față de achitarea obligațiilor comune, consideră că încasarea parțială a sumei cheltuielilor lunare de către asociația de proprietari ar fi o soluție avantajoasă pentru ei. Se întâmplă însă ca unii șefi de asociații să considere că plata "cu țârâita" a obligațiilor față de asociație, pentru că nu este vorba numai despre întreținere, ci și despre alte cheltuieli, "mai mult încurcă borcanele".


"Suntem abonați la Cuget Liber și vrem să știm dacă o asociație de locatari este obligată de lege să accepte ca întreținerea să se plătească în rate, cum ar veni, după câți bani are omul la momentul respectiv. Nu sunt de acord să se facă un obicei să plătești cu țârâita, dar când mai ai și alte cheltuieli care nu așteaptă, cum se întâmplă mai ales acum, la început de an, să plătești măcar o parte din suma lunară te ajută să ai o penalizare mai mică. Este reglementat în vreo lege acest lucru? Ana Nicolae".
"De vreo jumătate de an, avem un președinte nou la asociație, însă administratorul a rămas același. Președintele a fost contabil de me-serie și nu mai este de acord să plătim întreținerea în mai multe tranșe. A observat el că mai mult se încurcă borcanele din cauza asta, că ar fi mai bine să ne punem banii la ciorap și să plătim când avem toată suma. I-am cerut să ne spună dacă interzice legea așa ceva, dar s-a uitat urât la mine. Administratorul mi-ar lua suma, ca și până acum, dar nu poate să treacă peste hotărârea președintelui. De ce până acum s-a putut, iar acum nu se mai poate? G. Nina". 


"Omul plătește cât poate!"


Președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari, Marcel Dragu, ne-a spus că plata eșalonată a cheltuielilor lunare de întreținere, ca și a altor obligații față de asociație, precum fondul de rulment, de reparații etc., se poate face în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărui proprietar și în ce cuantum își permite. Practic, deși nu există nicio reglementare legală în acest sens, însă, totodată, acest sistem nu încalcă nicio lege, deci poate fi aplicat fără interdicții: "Omul plătește cât poate, când poate și din ce vrea. Nu poți să-l obligi să plătească toată suma odată, dacă omul nu are bani, nici să-i condiționezi plata întreținerii de fondul de rulment, de reparații, de obligațiile față de alte îmbunătățiri. Proprietarul poate plăti sumele pe care le vrea din aceste obligații. Totul, din cauză că, pentru toate aceste obligații există termene, care, dacă sunt depășite, atrag penalizări".   


Termenul de plată trebuie respectat


Când este vorba însă de termenul de plată a cheltuielilor lunare de întreținere, aici lucrurile sunt foarte clare: legea prevede ca întreținerea să se achite în 20 de zile de la afișarea listelor de plată la avizierul asociației. Dacă nu se întâmplă asta, după 30 de zile încep să curgă penalitățile. 


Pe de altă parte, dacă termenul de plată a cheltuielilor de întreținere este stabilit prin lege, cel pentru achitarea fondului de rulment, reparații etc.  se poate fixa de către adunarea generală a asociației de proprietari.


Comentează știrea

Cetatean
21 ianuarie 2014
La vremuri noi, tot noi!

Pe Marcel Dragu, nu-l schimba nimeni, oare nu s-a saturat de cat timp este in functie???? E acolo de ani de zile si cred ca-l mumificam pe functie! Vrem un tanar energic cu idei noi, ne-am saturat de fosilele socialiste, e timpul sa iasa la pensie.....

Daniela
13 aprilie 2014
Opinia mea...

Nu sunt de acord cu "sfaturile"ex-presedintelui UAP,filiala Constanta.La fel ca si d-na Tesuleanu Gabriela,acesta crede ca Adunarile Generale pot hotari/decide solutii/probleme a caror rezolvare este strict reglementata de LEGEA nr.230/2007.Dl. Dragu a indus in eroare,a dezinformat si manipulat voturile proprietarilor din asociatia pe care o conduce,stabilind in mod total eronat si ilegal,repartizarea unor cheltuieli pentru proprietatea comuna,pe numarul de apartamente din bloc(si nicidecum, proportional cu cota-parte indiviza,asa cum prevedea LEGEA).D-na Tesuleanu are un alt mod de a rezolva reclamatiile unor proprietari(total aiurea ca si cercetare a reclamatiei) adica,da telefon administratorului si stabileste cu acesta in ce zi poate sa se prezinte la ea la sediu(la birou),cu ce documente,etc.Contrar LEGII,ii spune numele celui care l-a reclamat pe administratorul hot(care face abuzuri in serviciu).Daca administratorul se poarta foarte frumos (si "atent" cu dansa),dna Tesuleanu,il invata cum sa procedeze ca pe viitor,sa nu mai fie reclamat.In concluzie,serviciul condus de dna Tesuleanu,platit din banii contribuabililor constanteni,nu-si exercita atributiile conferite de LEGE(nu executa controale financiar-contabile la asociatiile de proprietari din CONSTANTA,redacteaza raspunsuri fanteziste care, nu rezolva de fapt,reclamatia respectiva,nu sanctioneaza administratorii,presedintii si cenzorii vinovati de abuzurile savarsite,in activitatea lor). Din aceste cauze,tot citim prin mass-media despre fuga unor administratori cu banii asociatiei,sau cu neplata utilitatilor (apa,caldura,etc.) de catre administratori.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2334 secunde