"De ce arendașii își trag subvenții grase, dar ne plătesc ca milogii?"

2580
3

Articole de la același autor

De precizat că subvenția este un drept al celui care lucrează terenul, arendaș sau proprietar, și nu are nicio legătură cu arenda. Pentru acest an agricol, subvenția este de 124,55 euro la hectar.

În "breasla" arendatorilor, interesul pentru a obține date despre generozitatea celor din "breasla" arendașilor este maxim. În aceste condiții, nu e de mirare că se cam știe cum plătește arendașul x sau cât de "zgârcit" este arendașul y. Ceea ce nu înțeleg însă unii proprietari de terenuri, care au dorit să nu le declinăm identitatea, este că toți arendașii, fie ei mai generoși sau mai strânși la pungă, primesc aceeași sumă drept subvenție. În schimb, unii dintre ei, n-au nicio problemă ca arenda să fie mai mică decât această subvenție: "De când am pământul dat în arendă, mai mult de 300 de lei pe hectar n-am primit, cică e pământul slab, ba n-a plouat, chestii din astea…. Cunosc proprietari care pentru terenuri la fel de proaste au primit mai mult, anul trecut, de exemplu, 600 lei la hectar. Nu înțeleg pe ce se bazează diferențele alea, că nimeni nu e fraier în ziua de azi Cred că ar trebui să ne facem un sindicat al arendatorilor, să nu ne mai lăsăm fraieriți. Să n-o dăm cotită, toți arendașii sunt oameni cu bani". "Statul dă subvenții grase la arendași, cam 500 de lei la hectar, ei își trag o grămadă de bani… și dau câtă arendă vor. De ce arendașii își trag subvenții grase, dar ne plătesc ca milogii? Arendașul meu, care îmi este rudă apropiată, știe că de rușine nu pot să comentez și s-a oprit la 350 lei arendă la hectar. Mai puțin decât subvenția...". "Mie arendașul mi-a plătit pe 6 ha, din 18, dar subvenția și-a încasat-o pe toată suprafața. De ce APIA nu le cere dovada că au plătit arenda, înainte să le dea subvenția? Dacă nu permite legea, să se schimbe! Adică, statul sponsorizează bogăția arendașilor!".

De unde vin subvențiile

Este adevărat că și statul contribuie la plata subvențiilor către arendași, însă o face într-o măsură foarte mică. Mai exact, potrivit directorului executiv adjunct al Agenției de Plăți și Inter-venție pentru Agricultură Constanța (APIA), Dumitru Mergeani, de la bugetul de stat se alocă numai 18 la sută din valoarea subvențiilor. Grosul banilor, de 80 la sută, provine din două fonduri europene speciale, respectiv Fondul European pentru garantarea agriculturii și Fondul European pentru dezvoltare rurală.

Dreptul lucrătorilor

Pentru a nu se perpetua confuziile privind legătura dintre subvenție și arendă, D. Mergiani a ținut să preci-zeze că subvenția este un drept al celui care lucrează terenul, iar lucrător poate fi atât arendașul, cât și proprietarul terenului, dacă el decide să nu-l dea altcuiva spre exploatare. Practic, scopul subven-ției îl constituie stimularea lucrătorilor de a exploata cât mai bine posibil terenurile, astfel încât să se obțină producții cât mai ridicate, de pe urma cărora, teoretic, toată lumea ar avea de câștigat: "Arenda și subvenția nu trebuie ameste-cate, așa cum, de regulă și din păcate se mai întâmplă. Dovadă că subvenția nu se dă numai aren-dașilor, ci și proprietarilor care își lucrează terenurile. Însă, condiția care trebuie îndeplinită pentru încasarea subvenției este ca terenul să fie în legalitate și să fie lucrat cu respectarea legii".

Decizia proprietarilor

Pe de altă parte, este adevărat că nu toți arendașii plătesc la fel. Cât privește arenda minimă, la un moment dat exista o recomandare - și nu o obligație! - ca aceasta să reprezinte echivalentul a 600 kg de grâu la hectar, de care nu s-a prea ținut cont. "Dacă unii au plătit echivalentul a 1.000 kg grâu, alții s-au limitat la 300 kg… Însă, proprietarii terenurilor sunt cei care decid până la urmă dacă semnează contractul, este la latitudinea lor să negocieze și să se înțeleagă cu arendașul asupra arendei. Din ce se știe, și în zonele mai puțin fertile, de când a început bătălia pentru terenurile agricole și interesul aren-dașilor a crescut, astfel că, de la 300-400 lei cât se plătea arenda la hectar, majoritatea plătesc acum 600 lei" - a adăugat D. Mergiani.

Așadar, nivelul arendei poate fi influențat atât de puterea de ne-gociere a arendatorilor, cât și de calitatea și de poziția terenurilor. Un lucru este însă cert, dacă nu le convine suma stabilită de arendaș, nimeni nu-i forțează pe proprietari să semneze contractul, fiind la latitudinea lor să găsească alt arendaș, mai generos. Iar dacă, odată încheiat, contractul nu se respectă, acesta poate fi contestat, mai ales că are putere executorie.

Comentează știrea

admirator
24 iunie 2014
pentru ca

arendasii si sefii de "asociatii" sunt fosti securei, turnatori si latratori la partid. Si dau spagi grase la toate partidele sa fie lasati in pace. In 25 de ani de "capitalism original" sau de cumetrie, politicienii nu au reusit sa impuna arendasilor un contract notarial ferm intre arendas si arendator. Ne pacalesc cu tidulele alea de la primarie date oricui si apoi ne santajeaza cu amenzile pentru pamintul nelucrat. Halal democratie, economie de piata, pariuri cu agricultura si partid taranist! ei se freaca de altele... Deci ei iau bani cacalau de la guvern si UE si proprietarilor dau praful de pe toba, ca "nu se face recolta" sau "ca o fura tiganii"! In orice tara civilizata, arendarea se face in baza unui contract scris, la notar, in care se stipuelaza clar cat si cand se da proprietarului, de catre arendas. Nu e-n stare sa scoata mai mult, ce cauta sa arendeze? Ia vorbiti cu cei care inchiriaza apartamente in oras, cum dau apartamentele cu chirie? Pai de ce la paminturi agricole nu exista aceeasi lege? E?

proprietar de 3 impozite
6 mai 2015
.....

am in proprietate imensa suprafata de 3,33 ha de teren arabil pe care l am dat in arenda...pt acel teren platesc impozit pe teren care e destul de mare,,,cam 350 lei,,dupa care mi se opresc 16 la suta impozit pe profit si culmea 5,5 la suta cas...pai de ce sa platesc cas daca eu nu muncesc pamintul ala ci il am dat in arenda....deci eu ca proprietar sint cel mai pagubit...staul isi ia impozitele dar nu ma ajuta cu nimic,arendasul isi ia recolta plus fondul de la apia de 124 de euro pe hectar si eu ce fac...o sa il las dracului in paragina ca e pamintul meu si m am saturat sa tot fiu furat legal...daca tot mi se opresc o gramada de taxe de ce arendasul ia integral 124 de euro de la apia de pe terenul meu///nu e cinsti si daniel constantin care e ministrul agriculturi ar trebui sa faca ceva...

ilie
17 noiembrie 2015
nu pot sa schimb arendatorul dar ei se schimba între ei

Arendatorul initial nu mai vrea sa lucreze pământul si ma obligă sa trec la alt arendator din sfera lui de influenta respectiv sa divizat in trei SRL-uri Desi nu doresc sa mai lucrez pamantul cu acestia ...refuză sa-mi pună la dispoziție terenul astfel in cat sa-l pot lucra singur sau intr o asociatie mai mica ..da intr-adevar suntem intr-o noua iobagie

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3668 secunde