Cum obții cardul European de sănătate

161
Potrivit reglementărilor în vigoare, Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate este documentul care dă titularului dreptul de a beneficia de asistență medicală în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta se eliberează asiguratului numai în situația deplasării pentru ședere temporară într-un stat membru al UE, putând fi utilizat de către asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul Uniunii Europene. Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale UE, pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult șase luni. 

Procedura obținerii

Pentru a intra în posesia cardului, persoana asigurată va depune la Casa de asigurari de sănătate la care este luată în evidență o cerere documente care să ateste calitatea de asigurat. Casa va face verificări privind calitatea de asigurat a persoanei, urmând ca în situația în care cererea este aprobată, costurile tipăririi fiind suportate din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.

Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de Casa de asigurări de sănătate decât în situația iîn care asiguratul nu face dovada plății la zi, pe ultimii cinci ani, a contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Cardul European se eliberează în termen de șapte zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la Casa de asigurări de sănătate. În cazul în care circumstanțe excepționale împiedică eliberarea acestui tip de card, Casa va elibera un certificat provizoriu de înlocuire a documentului. Perioada de valabilitate a Cardului european este de șase luni de la data emiterii. Serviciile medicale acordate în baza cardului european nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul șederii temporare în statul membru al Uniunii Europene. Aceste servicii se acordă asiguratților români în conformitate cu legislația statului membru al Uniunii Europene în care se deplasează titularul Cardului european.

Atenție! Cardul nu acoperă situația în care persoana asigurată se deplasează în UE cu scopul de a beneficia de tratament medical. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 11 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : Trucuri pentru a găti corect
Joi, 11 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : Măști cosmetice… de casă
Joi, 11 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : Ce drepturi  au șomerii
Pagina a fost generata in 2.7632 secunde