"Chiar așa am ajuns, să cărăm oala cu mâncare la analize?"

1019

Articole de la același autor

Cine  dorește să afle dacă mâncarea din propria farfurie conține germeni patogeni, poate solicita efectuarea unei analize, însă pe banii lui.


"Copilul meu a fost depistat cu hepatită A, iar doctorul mi-a spus că boala asta se tratează cu regim alimentar corect, nu cu medicamente. Problema e că eu gătesc în casă, dar ingredientele, tot din comerț le iau. Începusem să cumpăr produse bio, dar am văzut la televizor, recent, o emisiune care m-a descurajat complet, se puneau la îndoială și astea. Și de unde știu eu ce pun în castronul copilului, dacă eticheta poate să fie falsă? Cred că am căzut în paranoia, dar este singurul meu copil, a venit pe lume după trei sarcini pierdute și o groază de tratamente. Sper să mi se înțeleagă disperarea. Știind că îmi permit financiar, o vecină mi-a spus că pot să merg cu mâncarea la analize. Chiar așa am ajuns, să cărăm oala cu mâncare la analize? Se pot face pe cont propriu? Unde și pe câți bani? Ca abonată la Cuget Liber, sper să fiu ajutată cu niște informații" - sunt dilemele unei mame, care și-ar dori să nu mai aibă atâtea îndoieli când vine vorba despre hrana de fiecare zi pregătită, culmea, în propria bucătărie.
"Tatăl meu are probleme grave de sănătate și i s-a recomandat mult pește. Dar cine-mi garantează mie că nu colcăie mercuru-n el? Ar trebui să apară pe etichetă conținutul de metale grele. Mulți nutriționiști spun că ăsta e riscul peștelui! Se mai poate mânca ceva sigur în ziua de azi? Se fac analize private la alimente în Constanța?" – se întreabă și Anamaria Ne-delcu.


Cine face analize "private"
Fără doar și poate, prevenirea este mai eficientă decât vindecarea, din toate punctele de vedere. Or, pornindu-se de la această premiză, laboratoarele de analiză ale Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor oferă și persoanelor fizice interesate posibilitatea să verifice până și mâncarea din farfurie. Însă, trebuie precizat că depistarea germenilor patogeni din alimente se face contra cost. 
Potrivit procedurii, pe baza unei cereri, în cadrul laboratoarelor, se pot face analize microbiologice la orice produs alimentar, urmărindu-se anumiți parametri, în funcție de fiecare produs în parte. După finalizarea analizelor, solicitantului i se eliberează un buletin, care confirmă dacă produsul respectiv este sau nu bun de consum. 


Termen de așteptare
Efectuarea unor asemenea analize poate să dureze până la maximum cinci-șase zile, termenul de așteptare depinzând de parametrii urmăriți. 
În ceea ce privește costurile, tarifele sunt diferite, în funcție de fiecare analiză în parte, dar este vorba despre sume accesibile. 
De precizat că la DSVSA Constanța se efectuează analize incluse în cadrul programelor de supraveghere, prevenire și control, la solicitările curente din partea societăților comerciale, cât și din partea persoanelor fizice. Cererile pentru laboratorul de analize se pot depune la sediul DSVSA, din Constanta, Șos. Mangaliei Nr. 78 (Tel: 0241-682-417, Fax: 0241-674-864, 0241-682-119, email: [email protected]).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Ianuarie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Pagina a fost generata in 0.2963 secunde