Ce face puterea din om

128
În ziua de azi, cei mai admirați, chiar modele, sunt șmecherașii, scandalagii, cei care sfidează autoritățile? Este întrebarea care o frământă și pe mama unui băiat de aproape 18 ani, timid și cu mult bun simț, care, neputând să țină pasul cu "șmecheriile" colegilor, el însuși a ajuns la concluzia că dacă nu se schimbă, nu vede niciun avantaj în felul lui de a fi: "Eu și soțul ne-am străduit să-l educăm corect, să fie manierat, civilizat, să respecte pe toată lumea, indiferent de vârstă, iar el îmi vine acum, la vârsta asta și ne reproșează că n-am știut să-l pregătim pentru viață! Nu mai vrea să meargă la nicio petrecere, acolo, dacă nu bei, ești luat de mototol și fraier, nici fetelor nu le plac băieții ăștia prea cuminți! Plus că aproape toți colegii lui au modele din politică de oameni tupeiști, cu gura mare, care una promit și alta fac. Vă dați seama unde s-a ajuns?".

Implicarea societății civile

Cititoarea noastră are, la rândul ei, o altă mare dilemă: De ce politicienii, indiferent de partid, cum ajung la putere, cum își schimbă la 180 de grade atitudinea din campania electorală?: "S-a tot schimbat puterea, stânga – dreapta și invers, dar nu înțeleg cum reușesc oamenii până când primesc votul să aibă un comportament și imediat ce ajung la putere, își schimbă comportamentul față de cetățeni, interesele țării, presă, plutesc în nori și noi, ceilalți, suntem niște oameni mulți dar proști, iar ei dețin adevărul absolut în sferele puterii. Ce pățesc acești oameni de se transformă în halul ăsta? Au dat peste putere, și-au pierdut mințile, își pierd în continuare mințile? Prima dată veneau la Parlament cu o pungă de un leu în mână, ca să facă impresie, iar peste o lună-două coborau din Mercedesuri, nu mai discutau cu nimeni. Au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior și foarte mulți chiar l-au apucat! Cât despre noi, nici măcar cu promisiuni nu mai suntem serviți, acum spun și ăștia că nu sunt bani la buget cum se văicăreau ceilalți. Eu vreau să cred că mi-am educat corect copilul și că presa, societatea civilă vor ține cumva piept șmecherilor!". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5544 secunde