Din ciclul "Învață să-ți cunoști drepturile!"

Când te poți trezi cu leafa tăiată

332
Când te poți trezi cu leafa tăiată - 1augfondleafataiata-1375371468.jpg

Articole de la același autor

Este adevărat că angajatorul are dreptul să-i sancționeze disciplinar pe angajați, inclusiv cu micșorarea veniturilor salariale, dar înainte de a se ajunge până aici, trebuie să respecte o întreagă procedură.

"Sunt confecționer într-o bijuterie. Am primit și bani albi, și bani negri, după cum s-a putut, mereu a fost înțelegere. Problema e că am un bebeluș, soția e în creștere copil pe indemnizație, ne descurcăm greu cu banii. Din cauza asta m-am supărat că șeful mi-a oprit din leafă, pe ultimele două luni, câte 400 de lei, fără să semnăm vreo hârtie, ceva. Poate că la contabilitate actele sunt în regulă, nu știu… Înțeleg că au scăzut comenzile la bijuterii, dar și noi trebuie să trăim. Vreau doar să știu dacă e legal să tai leafa omului fără un act la mână? Pe înțelegeri verbale, cred că nu merg chestiile astea!" – ni s-a plâns un cititor, care a ținut să precizeze că șeful său, cu care este și rudă, profită de faptul că este foarte greu de găsit ceva de lucru în această perioadă, mai ales în această branșă.

"Știu că salariul e confidențial, nu mă intereseză cum sunt plătiți colegii, eu am pretenția să știu câți bani am de luat la sfârșitul lunii și atât! Nu să mă trezesc cu leafa tăiată peste noapte, fără nicio explicație… pardon, criza e de vină! Dacă reclam la ITM, îmi iau banii înapoi? Cu mulțumiri, Ale-xandra".

"Mie mi se trag toate relele la muncă pentru că sunt slobod la gură. Am fost sancționat după ce am înjurat un coleg… dar la salariu nu m-au atins niciodată. Dacă banii sunt pe card, nu mi-am dat seama că în mai am luat cu 10 la sută mai puțin. Șeful ne-a zis că nu s-a făcut planul și se re-glează în iunie, dar nu s-a întâmplat asta. Tare mi-e teamă că și leafa pe iulie o să fie la fel. E legal să tai salariul omului cu zece la sută pe trei luni, fără să-i faci alt contract?" – ni s-a plâns un tânăr, care ar accepta o aseme-nea sancțiune dacă ar primi și o motivare scrisă din partea con-ducerii firmei.

Ce riscă indisciplinații

Practicile la care au făcut referire cititorii noștri sunt în conflict cu legea, ne-a spus Mihaela Crivea, expert în probleme de muncă. A nu se înțelege însă că angajatorul nu are dreptul să-i sancționeze disciplinar pe salariații care nu-și fac bine treaba. Iar una dintre aceste sancțiuni este chiar micșorarea salariului de bază cu un procent de cinci-zece la sută, pe o durată de una-trei luni.

Nu se acționează peste noapte.

Așadar, cu toate că au acest drept, angajatorilor nu le este îngă-duit să aplice, ca primă sancțiune reducerea salariului, din cauză că legislația îi obligă să respecte ordinea sancțiunilor disciplinare, care nu sunt deloc puține. Iar prima sancțiune este avertismentul scris. Dacă angajatul continuă să nu-și facă bine treaba, este pasibil de următoarea pedeapsă, respectiv retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător jobului în care s-a dispus retrogradarea, însă numai pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile. Abia după aceea se poate pune problema reducerii salariului de bază pe o durată de una-trei luni, cu cinci-zece la sută. Iar lista sancțiunilor nu se termină aici, vom scrie despre acestea într-o altă ediție.

În vizorul ITM

Cei care se trezesc cu diminuarea salariului fără să semneze un act adițional în acest sens, care au nelămuriri în legătură cu anumite clauze din contractul de muncă au posibilitatea să se plângă, în scris și în nume personal, Inspectoratului Teritorial de Muncă (Constanța str. Decebal nr. 13 C).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Iulie 2013
Stire din Cetățenești : De ce scade auzul omului
Joi, 25 Iulie 2013
Stire din Sănătate : Cresc salariile medicilor?
Pagina a fost generata in 1.1151 secunde