Psihologul te ajută
Când devin bunicii un rău pentru nepoți?
2518
Articole de la același autor
Boala care te obligă să minți cu nerușinare
28 Ianuarie 2013
Ce faci dacă ai un vecin prea gălăgios
17 Ianuarie 2013
Când vă puteți schimba numele și cât vă costă
13 Februarie 2013
Se pot vinde locurile de veci luate în concesiune?
18 Februarie 2013
Cum pot fenta restanțierii penalitățile la întreținere
27 Februarie 2013
Diplome de vânzare avem! Diplome de vânzare avem!
27 Februarie 2013
Fără doar și poate, implicarea bunicilor în creșterea și educația nepoților poate fi benefică pentru dezvoltarea lor fizică și psihică dacă aceștia, din prea multă dragoste față de micuți, nu sunt hiperprotectori sau nu încalcă limitele colaborării normale cu părinții, ajungând să fie un refugiu cald pentru micuți.
Fără a li se imputa reaua credință, bunicii exagerați, hiperprotectori le pot face nepoților mai mult rău decât bine. Iar acest lucru se întâmplă mai ales în familiile unde părinții se încăpățânează să-și răzbune toate neîmplinirile din relațiile cu propriii copii, precizează psihologul Speranța Băcana, care consideră că acesta este momentul când se produce declicul între părinți și bunici. Așa se face că, în mod inconștient, din prea multă dragoste față de nepoți, bunicii pot ajunge o sursă negativă (își alintă peste măsură nepoții, le permit să încalce regulile stabilite de părinți sau stabilesc ei altele, evident, mult mai lejere, le fac toate hatârurile, le cumpără cam tot ce-și doresc, le dau bani pe mână la vârste foarte fragede etc. etc.). În aceste condiții, părinții pierd controlul în raportul cu pro-priul copil, nu mai pot să-l educe așa cum și-ar dori, acumulează frustrări, iar rezultatele sunt conflictele interminabile între generații, cum le place unor bunici să-și scuze această atitudine.
Răsfățul exagerat
Așadar, lucrurile se complică dacă bunicii aleg să fie exagerat de îngăduitori cu nepoții, satisfăcându-le toate capriciile, apărându-i până și de micile pedepse ale părinților, deși conștientizează că le merită din plin. Azi așa, mâine așa, când părinții nu le fac toate poftele, bunicii ajung un cald refugiu pentru nepoți. Asupra unei asemenea situații atrage atenția astăzi o tânără cititoare, care a ajuns să fie respinsă de propriul copil, în vârstă de aproape cinci ani, pe motiv că ea este rea, iar "buni este cea mai bună din lume": "Eu îmi doresc liniște în casă, dar nu suport cum copilul meu este un Goe în devenire, urăsc treaba asta. Și ce e mai rău, socrii tot mie îmi reproșează că sunt nervoasă și n-am răbdare cu copilul, că așa suntem toți tinerii din ziua de azi, isterici. Pentru că nu-i convin regu-lile, nu mai vrea să meargă nici la grădiniță". Îngrozită că astfel încu-rajat de bunici, băiețelul își dezvoltă firea voluntară, devenind tot mai impulsiv, revendicativ, obraznic cu toată lumea, cititoarea noastră și-ar dori să iasă din această situație delicată cu eleganță, pentru a evita problemele în familie.
Ce-i de făcut
Copiii sunt foarte sensibili la ceea ce se numește dublă auto-ritate, intuind cine deține puterea și cine controlează autoritatea în familie - precizează psihologul. Or, când bunicii încalcă limitele colaborării normale cu părinții, autoritatea părinților scade. Pentru stabilirea unui echilibru în astfel de situații, psihologul recomandă discuții serioase cu bunicii, astfel încât ei să înțeleagă că, involuntar, își conduc nepotul pe un drum greșit, care îi face deja mult rău, dovadă faptul că nu suportă grădinița, la care nu trebuie să renunțe sub nicio formă. Tonul trebuie să fie însă unul calm, să nu sune a reproș, pentru a nu leza sentimentele bunicilor, care s-ar putea simți dați brutal la o parte din viața nepoților pe care-i iubesc cu atâta ardoare. De aceea, dacă anumite motive de dispută vi se par minore, acceptați compro-misul, cedând. Dar nu e loc de negociere când bunicii încalcă principiile educative ale părinților, criticându-le metodele în fața copilului sau permițându-i celui mic ceva ce părinții tocmai i-au interzis.
Reguli clare
În viață, controversele nu trebuie neapărat evitate, ci învinse. Or, pentru ca acest gen de conflicte să nu ia proporții, iar bunicii să nu fie împiedicați să-și exercite rolul, discuțiile și regulile trebuie să fie clare de la început, pe care am-bele… tabere să le respecte. Oricâte lucruri s-ar spune însă despre acest subiect complex, întâlnit în majoritatea familiilor, psihologul atrage atenția că familia rămâne primul laborator în care se pun bazele personalității umane, la fel de importantă precum școala, mediul de joacă, societatea în ansamblul ei.
Fără a li se imputa reaua credință, bunicii exagerați, hiperprotectori le pot face nepoților mai mult rău decât bine. Iar acest lucru se întâmplă mai ales în familiile unde părinții se încăpățânează să-și răzbune toate neîmplinirile din relațiile cu propriii copii, precizează psihologul Speranța Băcana, care consideră că acesta este momentul când se produce declicul între părinți și bunici. Așa se face că, în mod inconștient, din prea multă dragoste față de nepoți, bunicii pot ajunge o sursă negativă (își alintă peste măsură nepoții, le permit să încalce regulile stabilite de părinți sau stabilesc ei altele, evident, mult mai lejere, le fac toate hatârurile, le cumpără cam tot ce-și doresc, le dau bani pe mână la vârste foarte fragede etc. etc.). În aceste condiții, părinții pierd controlul în raportul cu pro-priul copil, nu mai pot să-l educe așa cum și-ar dori, acumulează frustrări, iar rezultatele sunt conflictele interminabile între generații, cum le place unor bunici să-și scuze această atitudine.
Răsfățul exagerat
Așadar, lucrurile se complică dacă bunicii aleg să fie exagerat de îngăduitori cu nepoții, satisfăcându-le toate capriciile, apărându-i până și de micile pedepse ale părinților, deși conștientizează că le merită din plin. Azi așa, mâine așa, când părinții nu le fac toate poftele, bunicii ajung un cald refugiu pentru nepoți. Asupra unei asemenea situații atrage atenția astăzi o tânără cititoare, care a ajuns să fie respinsă de propriul copil, în vârstă de aproape cinci ani, pe motiv că ea este rea, iar "buni este cea mai bună din lume": "Eu îmi doresc liniște în casă, dar nu suport cum copilul meu este un Goe în devenire, urăsc treaba asta. Și ce e mai rău, socrii tot mie îmi reproșează că sunt nervoasă și n-am răbdare cu copilul, că așa suntem toți tinerii din ziua de azi, isterici. Pentru că nu-i convin regu-lile, nu mai vrea să meargă nici la grădiniță". Îngrozită că astfel încu-rajat de bunici, băiețelul își dezvoltă firea voluntară, devenind tot mai impulsiv, revendicativ, obraznic cu toată lumea, cititoarea noastră și-ar dori să iasă din această situație delicată cu eleganță, pentru a evita problemele în familie.
Ce-i de făcut
Copiii sunt foarte sensibili la ceea ce se numește dublă auto-ritate, intuind cine deține puterea și cine controlează autoritatea în familie - precizează psihologul. Or, când bunicii încalcă limitele colaborării normale cu părinții, autoritatea părinților scade. Pentru stabilirea unui echilibru în astfel de situații, psihologul recomandă discuții serioase cu bunicii, astfel încât ei să înțeleagă că, involuntar, își conduc nepotul pe un drum greșit, care îi face deja mult rău, dovadă faptul că nu suportă grădinița, la care nu trebuie să renunțe sub nicio formă. Tonul trebuie să fie însă unul calm, să nu sune a reproș, pentru a nu leza sentimentele bunicilor, care s-ar putea simți dați brutal la o parte din viața nepoților pe care-i iubesc cu atâta ardoare. De aceea, dacă anumite motive de dispută vi se par minore, acceptați compro-misul, cedând. Dar nu e loc de negociere când bunicii încalcă principiile educative ale părinților, criticându-le metodele în fața copilului sau permițându-i celui mic ceva ce părinții tocmai i-au interzis.
Reguli clare
În viață, controversele nu trebuie neapărat evitate, ci învinse. Or, pentru ca acest gen de conflicte să nu ia proporții, iar bunicii să nu fie împiedicați să-și exercite rolul, discuțiile și regulile trebuie să fie clare de la început, pe care am-bele… tabere să le respecte. Oricâte lucruri s-ar spune însă despre acest subiect complex, întâlnit în majoritatea familiilor, psihologul atrage atenția că familia rămâne primul laborator în care se pun bazele personalității umane, la fel de importantă precum școala, mediul de joacă, societatea în ansamblul ei.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 21 Ianuarie 2013
Marţi, 08 Ianuarie 2013
Marţi, 06 Noiembrie 2012
Luni, 08 Octombrie 2012