Autorizația de mediu, un calvar? Cum se obține?

366
1
"Toți spun că decât să ceri autorizație de mediu, mai bine te lipsești. Se obține așa de greu acest document? Care e procedura? E multă birocrație?" (Paul Istrate).

xxx

Într-adevăr, la capitolul birocrație, stăm foarte bine. Totuși, dacă doriți să obțineți autorizație de mediu, va trebui să vă înhămați cu răbdare și să respectați următoarele cerințe:

La solicitarea unei autorizații de sau, după caz, cu minimum 45 de zile înainte de expirarea unei autorizații de mediu existente, titularul activității este obligat sa depună la Agenția pentru Protecția Mediului din zona de domiciliu un dosar cuprinzând următoarea documentație:

a) cererea pentru eliberarea autorizației de mediu;

b) fișa de prezentare și declarație;

c) dovada că a făcut publică solicitarea prin cel puțin una dintre metodele de informare prevăzute de lege;

d) planul de situație și planul de încadrare în zona a obiectivului;

e) procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condițiilor impuse prin acordul de mediu întocmit potrivit Ordinului ministrului apelor și protecției mediului pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu, sau, după caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent;

f) formularul de înregistrare, însoțit de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activității grădinilor zoologice, acvariilor publice și centrelor de reabilitare și/sau îngrijire. Nu se primesc solicitări care nu conțin documentele prevăzute de lege.

Verificarea documentației

ACPM verifică amplasamentul, analizează documentele, stabilește dacă sunt necesare informații, acte sau documente suplimentare și le solicită în scris titularului activitatii. Pentru activitățile grădinilor zoologice, acvariilor publice și centrelor de reabilitare și/sau îngrijire, ACPM completează, la verificarea în teren, formularul de verificare a criteriilor necesare autorizării și raportul.

Pentru activități noi pentru care a fost emis acordul de mediu, ACPM, după derularea etapelor prevăzute mai sus, face publică decizia de emitere a autorizației de mediu, precum și programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afișare la sediul propriu și postare pe pagina proprie de internet.

Decizia poate fi contestată în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării.

Comentează știrea

wu
3 februarie 2012
spaga

autrizatia de mediu se obtine super simplu: ii dai shpaga lui Zevri!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Ghidul cetățeanului european
Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Meniul zilei
Vineri, 03 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Convulsiile febrile
Pagina a fost generata in 2.9304 secunde