Directorul Tesla, vești îmbucurătoare. Deschide prima fabrică în Europa

462
Directorul Tesla, vești îmbucurătoare. Deschide prima fabrică în Europa - 2e23f0db8bf506e5662953f9837f6c7e-1573640276.jpg
Elon Musk, directorul general al Tesla, a anunțat că producătorul american de vehicule electrice va construi până în 2021 prima sa fabrică europeană la Berlin, precum și un centru de inginerie și design, transmit DPA și Reuters.


Tesla era în căutarea unei locații în Germania pentru construcția unei fabrici numite "Gigafactory" - unde vor fi produse bateriile pentru vehiculele sale electrice, dar și mașina Model Y.

Expertiza germană în domeniul auto a reprezentat principalul motiv pentru alegerea țării, a precizat Musk.

Prima "Gigafactory" a fost construită în deșertul din statul american Nevada. Apoi, în mai puțin de șase luni, a fost construită o fabrică în China, la Shanghai. Deja compania dispune de o fabrică de asamblare în Olanda unde sunt produse mașinile Model S și X. Dar analiștii avertizează că nu se știe dacă Tesla va reuși să-și îndeplinească țintele de producție, ținând cont de incertitudinile privind comenzile, forța de muncă și furnizorii auto, informează Agerpres.


Profitul Tesla s-a situat la 1,86 dolari pe acțiune, în trimestrul trei din 2019, în timp ce analiștii se așteptau la pierderi de 0,42 dolari per titlu. Veniturile au scăzut cu aproape 8% în perioada iulie - septembrie 2019, la 6,30 miliarde de dolari, sub estimările analiștilor care au mizat pe venituri de 6,33 miliarde de dolari, conform datelor Refinitiv.

Tesla intenționează să livreze 360.000 - 400.000 de vehicule în 2019, un nivel record.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Octombrie 2019
Stire din Auto : Utilizarea anvelopelor de iarnă
Pagina a fost generata in 0.4712 secunde