Vladimir Putin, "cadou special" pentru Dmitri Medvedev

250
Vladimir Putin,

Articole recomandate

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat, joi, legea prin care este înființată funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, creată special pentru fostul premier Dmitri Medvedev, relatează agenția EFE. 


Acest post i-a fost oferit de Putin lui Medvedev după ce acesta a demisionat în urma discursului în care liderul de la Kremlin a anunțat schimbări constituționale majore. 


Consiliul de Securitate al Rusiei este prezidat de Putin. Conform legii pe care acesta a promulgat-o, el va avea prerogativa de a-l numi și demite pe vicepreședintele Consiliului, ale cărui atribuții vor fi de asemenea stabilite de liderul de la Kremlin. 


Dmitri Medvedev a fost un politician cheie pentru Putin, el preluând președinția Rusiei între 2008 și 2012 pentru ca actualul șef al statului să poată respecta prevederile constituționale care nu îi permiteau mai mult de două mandate prezidențiale consecutive. 
Principala măsură de reformă constituțională anunțată de președintele rus pe 15 ianuarie vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se legislativului prerogativa alegerii șefului guvernului pe care președintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de șeful statului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4535 secunde