Viktor Orban: „Vaccinarea este crucială pentru viaţa noastră, libertatea noastră”

Marţi, 21 Septembrie 2021, 16:11
66
Premierul ungar Viktor Orban a subliniat, într-un discurs în faţa deputaţilor, că succesul strategiei anticoronavirus a ţării sale depinde de campania de vaccinare, adăugând că vaccinarea este singurul mod de a combate acest virus şi că din experienţa Ungariei, după trei valuri de pandemie, a reieşit clar că restricţiile şi măştile nu-l pot învinge şi nici măcar încetini, relatează agenţia MTI, consultată de Agerpres.

„Dar, dacă se vaccinează suficienţi oameni, se poate menţine o viaţă normală”, a declarat Orban. El a menţionat că majoritatea maghiarilor s-au vaccinat şi a făcut apel la cei care nu s-au vaccinat încă să o facă, inclusiv cu o a treia doză, care „cu siguranţă creşte nivelul de protecţie”.

În orice caz, Ungaria este pregătită să răspundă unui nou val al pandemiei, Viktor Orban explicând că guvernul a cerut parlamentului să prelungească valabilitatea ordonanţei speciale şi a măsurilor special anti-Covid-19 până la sfârşitul acestui an.

El a afirmat pe de altă parte că economia Ungariei „a repornit în zbor” şi creşterea PIB a ajuns la 17,9% în trimestrul al doilea, „cel mai mare nivel înregistrat vreodată”, economia revenind la nivelurile de dinaintea pandemiei, în timp ce majoritatea ţărilor UE încă aşteaptă. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1752 secunde