Vastă operațiune antiteroristă în Elveția

193
Vastă operațiune antiteroristă în Elveția - vasta-1572473097.jpg

Articole recomandate

Autoritățile elvețiene au desfășurat, marți, o vastă operațiune antiteroristă în mai multe orașe ale țării, în cadrul procedurilor penale împotriva a șase adulți, inclusiv un jihadist, și cinci minori, a indicat procurorul general, informează France Presse. 
Doi dintre adulți, dintre care un "jihadist care s-a întors în Elveția", vor rămâne în închisoare până la decizia definitivă a tribunalului, a declarat Ministerul Public al Confederației (MPC, procuror general) într-un comunicat. 


MPC nu a oferit mai multe detalii despre aceste persoane. Patru dintre minori au între 15 și 17 ani. Vârsta celui de-al cincilea minor nu este specificată. 


Procurorul general a indicat că procedurile penale au fost lansate "sub suspiciunea încălcării art. 2 din legea federală care interzice grupurile «Al-Qaida» și «Statul Islamic» și organizațiile conexe, precum și pentru suspiciunea de participare la o organizație criminală". 


Aproximativ 100 de agenți ai poliției federale și cantonale din Berna, Zurich și Schaffhausen au fost desfășurați pentru a efectua percheziții în diverse locații din aceste cantoane.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4258 secunde