Unul dintre cei mai CUNOSCUȚI oameni de afaceri a MURIT
2216
Articole recomandate
A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
20 Aprilie 2024
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Koo Bon-Moo, președintele celui de-al patrulea cel mai mare conglomerat sud-coreean – LG – a murit. Acesta avea 73 de ani și a transformat un producător local de electrocasnice într-o putere globală pe piața de tehnologie în două decenii, potrivit Bloomberg.
Koo a murit duminică, acesta optând să nu fie resuscitat după o boală care l-a măcinat timp de un an, potrivit Grupului LG.
Conducerea companiei va fi preluată de fiul său adoptat, Koo Kwang-Mo, 40 ani, care a fost numit la conducere de board-ul grupului și așteaptă aprobarea acționarilor la întâlnirea din 29 iunie.
Koo Bon-moo a suferit mai multe operații pe creier în ultimii ani, potrivit agenției de presă Yonhap News.
În cei 23 de ani de conducere, vânzările totale ale grupului au crescut de peste cinci ori, la 148 de miliarde de dolari în 2017.
"Președintele Koo este cel care a construit fundația businessului global LG", spune Park Ju-gun, președinte al firmei de cercetare CEOScore.
Sub conducerea lui Koo, producătorul de electrocasnice, care a produs primul aparat radio în 1959, a devenit unul dintre cele mai mari cinci branduri de telefoane din lume, iar businessul de LCD-uri a fost mereu în luptă de piață cu conglomeratul Samsung Electronics.
Koo a intrat pe piața de telecom la sfârșitul anilor 90, iar următoarea mutare de business a fost piața bateriilor și a energiei.
LG Chem a devenit unul dintre cei mai mari producători de baterii din lume, furnizând baterii pentru producători auto precum Ford Motor și Renault.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 25 Noiembrie 2015
Luni, 08 Iunie 2015
Marţi, 28 Aprilie 2015
Vineri, 13 Iunie 2014
Vineri, 04 Aprilie 2014
Miercuri, 12 Martie 2014
Joi, 12 Decembrie 2013
Luni, 02 Septembrie 2013
Luni, 15 Iulie 2013