Ungaria acceptă sancțiunea financiară pentru proasta gestionare a fondurilor europene

185
Ungaria acceptă sancțiunea financiară pentru proasta gestionare a fondurilor europene - ungaria-1573679709.jpg

Articole recomandate

Ungaria a acceptat o sancțiune financiară pentru proastă gestionare a fondurilor europene, care va costa Budapesta peste 500 miliarde de forinți (1,5 miliarde de euro) în finanțări de la Uniunea Europeană, transmite Reuters. 


Detaliile amenzii au fost expuse într-un document pregătit de echipa comisarului european pentru politica de vecinătate pentru o ședință de luni a Comisiei de control bugetar (CONT) a Parlamentului European. 


Documentul, postat pe site-ul comisiei după încheierea reuniunii, arată că Ungaria a fost de acord cu o reducere de 10% a fondurilor europene la care comisia CONT a constatat o proastă gestionare în perioada bugetară 2014-2020. 


Amenda s-ar ridica la peste 500 miliarde de forinți, adică aproximativ 2% din PIB al Ungariei dacă ar fi plătită într-un singur an. 
Premierul ungar Viktor Orban a intrat în divergențe repetate cu instituții UE și cu alte state membre din cauza a ceea ce acestea consideră a fi erodarea statului de drept, precum și din cauza modului în care Ungaria folosește fondurile europene. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3896 secunde