Un scafandru amator a făcut o descoperire importantă
Articole de la același autor
O franţuzoaică a uimit lumea cu stilul său de a fura
29 August 2021
Criză de şoferi de camioane în Marea Britanie
29 August 2021
O sabie despre care se crede că a aparținut unui cavaler cruciat, veche de aproximativ 900 de ani, a fost găsită de un scafandru amator în largul coastei de nord a Israelului. Sabia cu lama de un metru a fost descoperită de Shlomi Katzin și predată autorităților. Specialiștii cred că obiectul, care este acoperit cu organisme marine, a ieșit la suprafață în urma mișcării nisipului, potrivit BBC. Autoritatea pentru antichități din Israel (IAA) a spus că după ce va fi curățată și analizată corespunzător, sabia va fi expusă publicului. „Sabia, care este în stare perfectă este o descoperire foarte rară. Aparținea, evident, unui cavaler cruciat. Este uluitor să descoperi un astfel de obiect personal, care te duce cu 900 de ani înainte într-o perioadă cu cavaleri, armuri și săbii", a declarat Nir Distelfeld, de la IAA. Kobi Sharvit, care conduce unitatea de arheologie marină a IAA, a precizat că zona în care a fost găsită sabia a oferit adăpost navelor în timpul furtunilor de-a lungul secolelor. „Condițiile care le oferă au atras navele comerciale de-a lungul veacurilor, lăsând în urmă descoperiri arheologice importante”, a mai spus el. Cruciații au luptat într-o serie de războaie religioase cunoscute sub numele de Cruciade. Cele mai cunoscute dintre cruciade au fost cele din estul Mediteranei, care au vizat recuperarea Țării Sfinte de sub stăpânirea musulmană.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 08 Octombrie 2021
Duminică, 03 Octombrie 2021
Duminică, 26 Septembrie 2021
Miercuri, 01 Septembrie 2021
Sâmbătă, 07 August 2021
Marţi, 06 Iulie 2021
Luni, 02 August 2021
Duminică, 18 Iulie 2021
Vineri, 25 Iunie 2021
Duminică, 20 Iunie 2021