Un bărbat internat cu piciorul rupt la spitalul din Caransebeş, a murit după câteva zile

179
Un bărbat internat cu piciorul rupt la spitalul din Caransebeş, a murit după câteva zile - barbat-1634147130.jpg

Articole de la același autor

Familia unui bărbat din Caransebeș este foarte revoltată de felul în care a fost tratat capul familiei. Bărbatul a avut un accident în timp ce vopsea o poartă. A căzut de pe o scară de un metru. Omul și-a fracturat piciorul și s-a lovit la cap.


Membrii familiei au sunat la 112 și în câteva minute, la fața locului a sosit un echipaj al ambulanței care l-au luat pe bărbat și l-au transportat la Secția UPU din cadrul Spitalului Municipal Caransebeș.

Potrivit Antena3.ro, după consultul de rigoare, bărbatul accidentat a fost internat pe secția de ortopedie.

Fiul și soția accidentatului spun că omul a fost conștient, a vorbit cu ei și timp de 3 zile, au păstrat legătura prin telefon. Acesta le-a cerut membrilor familiei mâncare și apă. Apoi, după 3 zile, s-a întrerupt orice comunicare. Bărbatul nu mai răspundea la telefon, iar la apelurile fiului și soției făcute pe telefonul fix al spitalului, au fost asigurați că totul este bine, că nu sunt probleme.


Familia bărbatului l-a găsit legat de pat și în stare de inconștiență

Toate acestea timp de trei zile, când exasperați de lipsa de comunicare și de informații, fiul și soția au reușit să intre în spital și să ajungă la patul bolnavului pe care l-au găsit în stare de inconștiență în secția de neurologie, aproape în pielea goală și legat de patul fără nici o lenjerie. Nici măcar un cearceaf sau o pernă.


Revoltați de cele descoperite, oamenii au ceut explicații, dar au primit amenințări fiindcă au intrat ilegal în incinta spitalului care este declarat spital suport Covid.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3527 secunde