Președintele american Donald Trump:

"UE face, probabil, la fel de mult rău ca și China!"

191

Articole recomandate

Președintele american Donald Trump a comparat practicile comerciale ale Uniunii Europene cu cele ale Chinei, într-un interviu difuzat duminică, potrivit agenției AFP, consultată de Agerpres.

"Uniunea Europeană face, probabil, la fel de mult rău ca și China, doar că ea este mai mică", a declarat Donald Trump, pentru Fox News. "Europenii au avut în ultimul an un excedent comercial de 151 miliarde de dolari. Și, în plus, noi cheltuim o avere cu NATO pentru a-i proteja", a continuat el.

"Este teribil ceea ce ne-au făcut", a apreciat miliardarul. "Tuturor ne place Uniunea Europeană într-un anumit fel, dar aceste țări ne tratează foarte rău. Ele ne tratează foarte nedrept", a adăugat el.

El și-a justificat decizia de a impune tuturor partenerilor comerciali ai SUA tarife vamale la importurile de oțel și aluminiu: "Dacă nu le aplicăm tuturor, atunci ele (n.r. - țările producătoare vizate) trec prin țări care nu sunt supuse tarifelor și se pierde mult timp".

Întrebat dacă ar fi oportun să se facă mai degrabă un front comun cu aliații SUA împotriva Chinei, președintele a răspuns negativ.

"Europenii nu vor produsele noastre agricole. Cu toată sinceritatea, ei au agricultorii lor și vor să-și protejeze agricultorii. Dar noi nu îi protejăm pe ai noștri", a spus el.

Cu privire la UE, el a mai evocat piața auto, indicând brandurile germane, în timp ce "noi nu putem să facem să intre acolo mașinile noastre".

Administrația Trump a lansat un studiu în vederea unei eventuale creșteri a drepturilor vamale la importurile de automobile.

Donald Trump s-a angajat de mai multe luni într-o ofensivă pe toate planurile comerțului, împotriva Chinei, pe care o acuză de furt de proprietate intelectuală, dar și împotriva europenilor și canadienilor, care au replicat prin măsuri de represalii.

De altfel, alt subiect de dispută cu Europa, președintele a reiterat că societățile europene care fac afaceri cu Iranul vor fi sancționate: "Da, bineînțeles. Este ceea ce facem. Absolut", a răspuns el la întrebarea despre intențiile Washingtonului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7347 secunde