Turcia trimite materiale medicale în Italia și Spania

282
Turcia trimite materiale medicale în Italia și Spania - turcia-1585753221.jpg

Articole recomandate

Turcia a expediat, ieri, transporturi de materiale medicale către Spania și Italia, cele două țări europene cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, transmite AFP.

Un avion militar de transport, încărcat cu combinezoane de protecție, măști și gel hidroalcoolic, a decolat de la Ankara spre Spania, de unde va zbura spre Italia, conform unui comunicat al Ministerului turc al Apărării.

Acest gest de solidaritate al autorităților de la Ankara se produce într-o perioadă în care însăși Turcia se confruntă din ce în ce mai mult cu pandemia de Covid-19.

Turcia a înregistrat oficial 13.500 de cazuri, dintre care 2.700 doar în cursul zilei de marți. În total, 214 persoane au decedat, dintre care 46 în cursul zilei de marți, conform Ministerului Sănătății de la Ankara.

În pofida acestei curbe ascendente, președintele Recep Tayyip Erdogan a afirmat, luni, că Turcia este "una dintre cele mai pregătite țări din lume pentru a lupta cu această maladie".

Autoritățile turce au luat o serie de măsuri pentru a stopa răspândirea virusului, printre care izolarea persoanelor în vârstă și a bolnavilor cronici, închiderea școlilor și plasarea în carantină a unui număr de 50 de localități. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4364 secunde