Tulcea: copii dintr-un centru social, confirmați cu COVID-19

168
Tulcea: copii dintr-un centru social, confirmați cu COVID-19 - covid-1632401532.jpg
Niciunul din cei şapte copii care beneficiază de servicii sociale în Centrul de tip familial Cocorii din municipiul Tulcea nu mai merge la şcoală începând din această săptămână, după ce trei dintre ei au fost confirmaţi cu COVID-19.

Potrivit Agerpres, directorul general al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Tulcea, Gabriel Marinov, a declarat pentru AGERPRES că cei trei copii s-au îmbolnăvit după ce profesoara lor a fost confirmată cu aceeaşi boală.

"Cei şapte copii din centrul respectiv participă online la cursuri, iar în centru au fost luate toate măsurile pentru a preveni răspândirea bolii", a menţionat directorul general Gabriel Marinov.

Potrivit directoarei adjuncte a DGASPC, Anca Lazăr, 53,7% din cei 708 angajaţi din centrele sociale ale instituţiei sunt vaccinaţi anti-COVID-19. De asemenea, 84% din cei 672 de beneficiari adulţi ai serviciilor DGASPC sunt vaccinaţi anti-COVID-19, iar în aceeaşi situaţie sunt şi 24% din beneficiarii consideraţi minori.

"Centrele noastre găzduiesc şi tineri cu vârste de peste 18 ani care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ", a precizat directoarea adjunctă a DGASPC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2601 secunde