Tragedie în Franța: trei copii și un adult uciși în fața unei școli

460
Tragedie în Franța: trei copii și un adult uciși în fața unei școli - franta-1332164417.jpg

Articole recomandate

Un bărbat neidentificat a deschis focul, ieri, asupra unui grup de copii și părinți în fața unui colegiu iudaic din Toulouse, în sud-vestul Franței, omorând patru persoane, printre care trei copii, potrivit martorilor.

Parchetul a anunțat că există patru morți și doi răniți grav.

Potrivit martorilor, un bărbat pe un scuter a tras asupra grupului de persoane, după care a fugit. Victimele sunt un profesor și cei doi copii ai săi. Cel puțin încă un copil a fost ucis. Incidentul a avut loc în fața colegiului Ozar Hatorah dintr-un cartier rezidențial din Toulouse. Strada a fost închisă și numeroși polițiști au fost deplasați la fața locului.

Modul de operare este similar cu al unui bărbat neidentificat care a tras săptămâna trecută asupra unor militari la Toulouse și Montauban, omorând trei parașutiști și rănind grav un altul.

Ministerul de Interne a anunțat imediat "întărirea supravegherii" în școlile iudaice, care fac deja obiectul unor măsuri de protecție în Franța. De asemenea, ministrul de interne Claude Guéant și-a anunțat deplasarea la Toulouse în cursul zilei, unde va merge și șeful statului, Nicolas Sarkozy, potrivit președintelui instituțiilor evreiești din Franța.

"Este vorba, fără îndoială, de un nebun, în orice caz de o persoană hotărâtă să facă orice, ceea ce se înrudește cu nebunia", a declarat ieri ministrul Apărării, Gérard Longuet, la câteva minute după aflarea veștii.

"Suntem îngroziți de acest atac și avem încredere în autoritățile franceze pentru a face întreaga lumină în această dramă și a-i aduce pe vinovați în fața justiției", a declarat pentru AFP Yigal Palmor, purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5907 secunde