Teroriștii ETA, despre sutele de crime comise: "Ne pare sincer rău"

Vineri, 20 Aprilie 2018
191
Gruparea teroristă bască ETA, care se pregătește de dizolvare, își cere iertare pentru cele peste 800 de crime comise pe durata deceniilor de luptă armată.


Într-o declarație de presă făcută vineri, membrii grupării ETA susțin că poartă "răspunderea directă" pentru vărsările de sânge provocate în numele separatismului basc, transmite The Guardian.


"Știm că am provocat o mulțime de suferințe în această perioadă de luptă armată, daune care nu vor putea fi niciodată reparate. Dorim să prezetăm scuzele memoriei celor uciși sau răniți de ETA, tuturor celor afectați de conflict. Ne pare sincer rău", se arată în declarația grupării basce.

ETA, "organizație socialistă revoluționară bască pentru eliberare națională, dorește să recunoască prin această declarație prejudiciul cauzat în timpul acțiunilor sale militare și să-și exprime angajamentul de a depăși definitiv consecințele conflictului și să evite ca acesta să se repete''.

Cu toate acestea, teroriștii ETA încearcă să motiveze recurgerea la violență, aducând în discuție vechile mesaje ideologice legate de "suferințele poporului basc" sau de bombardarea orașului Guernica în timpul Războiului Civil Spanion din 1936-1939, un conflict care a creat diviziuni profunde în țesutul națiunii și a lăsat în ruine o țară întreagă.

Fondată în timpul dictaturii lui Francisco Franco, în 1959, organizația bască a renunțat în 2011 la lupta armată, după 43 de ani de violențe în numele independenței Țări Bascilor și Navarei, și urmează să-și anunțe dizolvarea la începutul lunii mai, a anunțat postul public de televiziune basc ETB, la un an după predarea armelor de către gruparea separatistă.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2763 secunde