Tensiuni între Ungaria și Ucraina din cauza livrării de gaze din Rusia

297
Tensiuni între Ungaria și Ucraina din cauza livrării de gaze din Rusia - fondtensiuniungariaucraina-1632841998.jpg

Articole de la același autor

Ungaria a acuzat luni Ucraina de amestec în afacerile sale interne, după ce Kievul a criticat semnarea de către autorităţile de la Budapesta a unui nou acord pe o durată de 15 ani de aprovizionare cu gaze naturale ruseşti cu Gazprom, relatează Reuters.

Acordul încheiat de Ungaria constituie o decizie pur politică, nejustificată din punct de vedere economic şi este în detrimentul relaţiilor ucraineano-ungare, arată un comunicat dat publicităţii de Ministerul de Externe al Ucrainei, ţară ce riscă să piardă milioane de dolari din taxele de tranzit.

În replică, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a acuzat Ucraina de interferenţă în afacerile interne ale Ungariei în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Agerpres.

„Consumul (european) de gaze nu va scădea şi nici rolul Gazprom nu se va diminua”, a declarat Szijjarto, după ce Gazprom şi directorul executiv al grupului energetic ungar MVM au semnat un nou acord pe termen lung de furnizare a gazelor ruseşti.

„Pentru Ungaria, securitatea energetică este mai degrabă o chestiune de siguranţă, de suveranitate şi economică decât politică”, a afirmat şeful diplomaţiei ungare. „Nu poţi încălzi casele cu declaraţii politice!”, potrivit acestuia.

Gazprom va pompa anual 4,5 miliarde de metri cubi de gaze spre Ungaria pe două rute: 3,5 miliarde de metri cubi prin Serbia şi 1 miliard de metri cubi prin Austria, potrivit acordului finalizat de Ungaria la sfârşitul lunii august, semnat luni şi care intră în vigoare de la 1 octombrie.

Pe lângă faptul că acordul este politic, comunicatul Ministerului ucrainean de Externe susţine că acesta va avea un impact semnificativ asupra securităţii energetice a Ucrainei şi a Europei. Kievul va cere Comisiei Europene să evalueze dacă acordul respectă legislaţia europeană în domeniul energiei.

Nici Gazprom şi nici executivul european nu au făcut niciun comentariu deocamdată. Explozia preţului de referinţă la gaze odată cu revenirea cererii în urma ridicării lockdown-urilor din perioada pandemiei reprezintă o problemă cu încărcătură politică.

Unii oameni politici europeni au cerut o anchetă cu privire la Gazprom, acuzând compania rusă de întârzierea livrării unor cantităţi suplimentare de gaze.

Când Ungaria a convenit condiţiile noului acord de livrare la sfârşitul lunii august, Szijjarto s-a limitat să spună că preţul a fost stabilit, dar nu a dat detalii. Luni, el a spus că pe piaţa cu amănuntul consumatorii vor continua să plătească unul dintre cele mai mici preţuri la gaze din Europa.

Potrivit acordului încheiat, Rusia va furniza circa jumătate din consumul anual de gaze al Ungariei, între 9 şi 10 miliarde de metri cubi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2909 secunde