Tactică de intimidare? Armata a descins în Parlamentul din El Salvador

209
Tactică de intimidare? Armata a descins în Parlamentul din El  Salvador - ddd-1581369115.jpg

Articole recomandate

Președintele statului El Salvador, Nayib Bukele, a dezmințit luni acuzațiile de autoritarism care i se aduc, la numai câteva ore după ce soldați puternic înarmați l-au însoțit în Parlament în contextul escaladării actualei confruntări dintre el și parlamentari, informează Agerpres. "Dacă aș fi fost dictator sau cineva care nu respectă democrația, aș fi preluat controlul asupra tuturor instituțiilor", a declarat Bukele, 38 de ani, într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais.

Bukele vrea ca Parlamentul aflat sub controlul opoziției să aprobe un împrumut în valoare de 109 milioane de dolari pentru echiparea mai bună a forțelor de securitate în lupta lor împotriva puternicelor bande criminale care fac ravagii pe teritoriul acestei țări din America Latină.

Prezența soldaților în clădirea Parlamentului a provocat critici ferme din partea activiștilor și parlamentarilor din opoziție, care au susținut că aceasta subminează independența legislativului. Jose Miguel Vivanco, directorul Human Rights Watch în Americi, a condamnat incidentul pe Twitter, referindu-se la el ca la o "etalare a forței brute".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 31 Ianuarie 2020
Stire din Actual : Brexit în sunet de cimpoi!
Pagina a fost generata in 0.4671 secunde