Sute de greci au continuat protestele la Atena

2153
Sute de greci au continuat protestele la Atena - d4cfa8e7e07ac531bc3cce0203f6b209.jpg

Articole recomandate

Scutierii greci încercau, joi seara, să disperseze sutele de tineri care îi provocau în fața Parlamentului din Atena, la încheierea unei manifestații, a constatat un jurnalist al AFP, citat de Mediafax.
În urma unei confruntări directe și tensionate cu grupurile de tineri care îi insultau și care aruncau în ei diverse obiecte, polițiștii au lansat gaze lacrimogene, apoi au început să îi ridice.
Cei mai mulți dintre contestatari s-au îndepărtat de Parlament în coloană, arborând bannere, în timp ce grupuri de tineri turbulenți răstur-nau coșurile de gunoi și le dădeau foc.
Această escaladare a tensiunilor s-a produs la încheierea a două manifestații care au reunit în calm peste 10.000 de persoane la Atena, împotriva adoptării în Parlament a planului de austeritate impus țării în schimbului ajutorului FMI și UE.
Reuniunile convocate de principalele sindicate din țară au fost organizate în pofida morții, cu o zi înainte, în cadrul unor demonstrații similare, a trei angajați ai unei bănci, asfixiați în urma unui incendiu declanșat de cocteiluri Molotov.
Trebuie menționat și faptul că, vineri, deputații germani au votat participarea la planul de ajutorare a Greciei, prin care Germania ar urma să îi acorde un împrumut de 22,4 miliarde euro pe o perioadă de trei ani, informează cotidianul francez "Les Echos".
Astfel, Germania va deveni cel mai mare finanțator al planului de susținere a Greciei, care prevede credite bilaterale în valoare totală de maximum 80 miliarde euro din partea țărilor zonei euro și alte 30 miliarde euro din partea Fondului Monetar Internațional pe o perioadă de trei ani.
Germania a ezitat să adopte legea pentru Grecia din cauza presiunilor exercitate de opinia publică, ostilă măsurii, în contextul în care duminică vor avea loc alegeri regionale ce s-ar putea dovedi riscante pentru coaliția condusă de Angela Merkel.
Guvernul a încercat să asigure o majoritate confortabilă pentru acest vot, negocierile fiind continuate inclusiv joi cu partidele din opoziție, în special cu SPD (partidul social democrat din Germania), însă fără succes.
Aleșii social-democraților s-au abținut în final, în timp ce verzii au votat în favoarea planului de ajutorare, iar neo-comuniștii (Die Linke) au votat împotrivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3966 secunde