Summitul pentru deblocarea situației din estul Ucrainei, la 9 decembrie

Duminică, 17 Noiembrie 2019, 23:20
126
Președintele francez Emmanuel Macron se va reuni, la 9 decembrie, la Paris, cu omologii săi din Rusia și Ucraina, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, precum și cu cancelarul german Angela Merkel, în cadrul unui summit în așa-numitul format "Normandia" (Franța, Germania, Ucraina și Rusia) asupra conflictului din estul Ucrainei, a anunțat președinția franceză, subliniind "progrese majore", potrivit AFP. 


Summitul în formatul "Normandia" vizează rezolvarea conflictului din Donbas între forțele ucrainene și separatiștii proruși, în condițiile în care Kievul și Occidentul acuză Rusia de susținerea acestora din urmă, ceea ce Moscova neagă, în pofida evidențelor. 


"El se va ține în timp ce progrese majore au intervenit din vară în negocieri, care au permis în special dezangajarea trupelor în mai multe zone tensionate, și va permite deschiderea unei noi secvențe de aplicare a acordurilor de la Minsk", a precizat președinția franceză. 


Președintele francez, care dorește o apropiere a Uniunii Europene de Moscova, estimează că, astfel, UE și Rusia sunt capabile să rezolve împreună problemele continentului, în plină dezbatere asupra rolului NATO.


Pagina a fost generata in 0.2601 secunde