SUA vor lansa noi atacuri în Siria "dacă va fi necesar"

155
SUA vor lansa noi atacuri în Siria

Articole recomandate

Statele Unite sunt pregătite să efectueze noi lovituri împotriva regimului sirian și să dopte noi sancțiuni economice, dar speră că "acest lucru nu va fi necesar", a afirmat vineri seară ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, citată de AFP, potrivit Hot News.


Diplomatul american a făcut această afirmație la reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU dedicată primei acțiuni militare a Washingtonului împotriva regimului Bashar al-Assad în cei 6 ani de război din Siria. 


SUA au lansat în noaptea de joi spre vineri un atac cu rachete asupra unor ținte militare din Siria. Operațiunea a vizat o bază aeriană a regimului sirian din regiunea Homs și a venit ca răspuns la atacul cu arme chimice din orașul Khan Shaykhun, în care și-au pierdut viața zeci de civili. 


Pentagonul a precizat că atacul, ordonat de președintele Donald Trump, a avut loc la ora locală 04:40 (01:40 GMT), când 59 de rachete de croazieră Tomahawk au fost trase din distrugători în estul Mediteranei. 


Armata SUA a informat forțele ruse înainte de loviturile asupra bazei aeriene siriene și nu a vizat acele secțiuni ale obiectivului unde rușii erau considerați a fi prezenți, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, căpitanul Jeff Davis. Rusia a condamnat atacul, Vladimir Puțin calificându-l drept "o agresiune la adresa unui stat suveran". 


Militarii americani suspectează că regimul sirian a fost "ajutat" să efectueze prezumtivul atac chimic, a declarat vineri un militar american, fără însă a nominaliza explicit Rusia, principalul aliat al regimului lui Bashar al-Assad. 








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.612 secunde