SUA și Rusia încep consultările cu privire la prelungirea Tratatului START

149
SUA și Rusia încep consultările cu privire la prelungirea Tratatului START - sua-1561924255.jpg

Articole recomandate

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că Moscova și Washingtonul au dispus ca miniștrii lor de Externe să înceapă consultările asupra unei prelungiri a tratatului nuclear START, informează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


"Dar nu se poate spune încă dacă aceasta va duce la prelungire a acestui important tratat privind controlul armelor strategice nucleare", a afirmat Vladimir Putin în marja G20 de la Osaka. 


Acest tratat bilateral de reducere a armelor strategice, denumit "New START", care a fost semnat în 2010, menține arsenalele nucleare rus și american cu mult sub nivelul celor din Războiul Rece. El ajunge la scadență în 2021, într-o perioadă de puternice tensiuni între cele două mari puteri nucleare. 


Rusia și SUA și-au suspendat deja în acest an participarea la tratatul de dezarmare nucleară INF (Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare) referitor la armele cu rază scurtă și medie de acțiune (între 500 și 5.500 km) semnat la finalul Războiului Rece, acuzându-se reciproc că îl încalcă. 


Într-o conferință de presă susținută în finalul G20, Putin a revenit asupra reuniunii bilaterale foarte comentate de vineri cu omologul său american Donald Trump: "A fost o întâlnire bună, foarte pragmatică". 


Întâlnirea foarte cordială între Vladimir Putin și Donald Trump la Osaka a avut un ecou puternic, în special din cauza glumelor adresate de președintele american omologului său rus despre două subiecte sensibile în SUA: suspiciunile de ingerință rusă în alegerile americane și știrile false ("fake news"). Acest din urmă termen este utilizat de Donald Trump pentru a critica presa. 
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că Rusia va face tot posibilul pentru a-și îmbunătăți relațiile cu Statele Unite, conform Reuters. Întrebat despre probabilitatea instituirii de noi sancțiuni americane la adresa Rusiei, Putin a răspuns că îi revine Washingtonului să decidă cum să construiască cel mai bine relațiile cu Moscova. 


Potrivit agenției de presă TASS, Vladimir Putin a spus că președintele SUA a pus accentul în cadrul discuțiilor purtate pe tema marinarilor ucraineni reținuți în Rusia, dar că pe această temă nu există încă o decizie: "Procesul judiciar este în curs, trebuie să așteptăm rezultatele și apoi să luăm o hotărâre". 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.213 secunde