Președintele Donald Trump:

"SUA nu au altă opțiune decât să facă față provocării reprezentate de programul nuclear nord-coreean"

364

Articole recomandate

Președintele SUA, Donald Trump, a prezentat o nouă strategie de securitate națională, cerând ca Pakistanul să adopte măsuri decisive în lupta împotriva terorismului și afirmând că Washingtonul trebuie să se confrunte și cu provocarea reprezentată de programul de arme nucleare al Coreii de Nord, relatează Reuters.

Într-un amplu discurs, Trump a afirmat că strategia sa de securitate națională vizează pentru prima dată securitatea economică și va include o reconstrucție completă a infrastructurii țării, precum și ridicarea unui zid de-a lungul graniței sudice a SUA.

Documentul redactat de administrația Trump identifică patru priorități vitale: protejarea teritoriului și frontierelor SUA, promovarea prosperității americane, menținerea păcii grație forței și extinderea influenței americane.

Pe lângă evidențierea competitivității economice drept un subiect de securitate națională, strategia conține "o axare fără precedent pe securitatea internă și a frontierelor", comparativ cu administrațiile anterioare, a indicat o oficialitate de rang înalt de la Casa Albă, sub rezerva anonimatului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1491 secunde