SUA: Democrații vor cercetarea acuzațiilor împotriva candidatului propus de Trump pentru Curtea Supremă

Luni, 17 Septembrie 2018, 16:33
168
Senatorul democrat Chuck Schumer, liderul minorității din camera superioară a Congresului american, consideră necesară o amânare a procesului de confirmare a candidatului propus de președintele american Donald Trump la Curtea Supremă, judecătorul Brett Kavanaugh, cât timp FBI ar face investigații în ce privește acuzația lansată la adresa acestuia de o femeie care susține că a încercat să o agreseze sexual, transmite dpa.

Declarația lui Schumer a fost făcută după ce femeia care a relatat presupusul asalt sexual petrecut acum circa trei decenii, când cei doi erau adolescenți, și care inițial a cerut să-și păstreze anonimatul, și-a declinat singură identitatea duminică într-un interviu pentru Washington Post.

Christine Blasey Ford a spus că ea este femeia din spatele acuzațiilor, care au făcut valuri săptămâna trecută la Washington, după ce senatoarea democrată Dianne Feinstein a dezvăluit informația privind primirea unei scrisori anonime ce rezuma acuzațiile.

"Neg categoric și fără echivoc această acuzație", a declarat candidatul la Curtea Supremă, în prezent în vârstă de 53 de ani.

"Nu am făcut asta nici în liceu, nici într-un alt moment", a spus el, reacționând la scrisoarea anonimă.

Republicanii preconizează să meargă înainte cu votul așteptat săptămâna aceasta în Comisia Juridică a Senatului, potrivit Washington Post, în timp ce Casa Albă nu a comentat. Christine Blasey Ford a declarat în interviul menționat că asaltul sexual s-a produs la începutul anilor 80 când cei doi au luat parte la o petrecere în Maryland. Ea a spus că Kavanaugh a pipăit-o, a încercat să-i scoată hainele și i-a acoperit gura când a încercat să strige.

"Am crezut că m-ar putea ucide în mod accidental", a mărturisit Ford în interviu, spunând că într-un final a reușit să se elibereze și să iasă din cameră, potrivit AFP.

Christine Blasey Ford susține că nu a vorbit cu nimeni de cele petrecute, care au afectat-o multă vreme, până la o ședință de terapie de cuplu cu soțul său în 2012. Ea a furnizat publicației note luate de psihoterapeutul său la acel moment, în care evoca o tentativă de viol în adolescența sa.

Aceste informații au ajuns în această vară, printr-o scrisoare confidențială, la senatoarea democrată Dianne Feinstein, iar Christine Blasey Ford a explicat pentru Washington Post că a decis să-și dezvăluie identitatea după apariția unor zvonuri nebunești legate de numele persoanei semnatare.

"Acum cred că datoria mea civică este mai puternică decât durerea și groaza de represalii", a arătat Ford, acum în vârstă de 51 de ani, profesoară de psihologie la Universitatea Palo Alto din California.

Alegătoare democrată, ea a făcut mici donații unor organizații politice, precizează Washington Post.

Un vot în comisia juridică din Senat privind confirmarea lui Brett Kavanaugh este prevăzut pentru joi, înaintea votului final din ședința plenară care ar putea avea loc la finalul lunii septembrie.

Pagina a fost generata in 0.2606 secunde