Stevo Pendarovski a preluat oficial președinția Macedoniei de Nord
Articole recomandate
A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
20 Aprilie 2024
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Social-democratul Stevo Pendarovski a preluat, duminică, în mod oficial, președinția Macedoniei de Nord pentru următorii cinci ani, în urma victoriei electorale înregistrate în urmă cu o săptămână, relatează EFE.
În cadrul unei ceremonii oficiale, la care au asistat mai mulți șefi de stat străini, Pendarovski a preluat mandatul de la conservatorul Gjorgi Ivanov, care a exercitat președinția în ultimul deceniu.
La ceremonie, desfășurată la palatul prezidențial din Vodno, în sudul capitalei Skopje, au luat parte președinții albanez Iliar Meta, bulgar Rumen Radev, sârb Alexandar Vucic și kosovar Hashim Thaci.
Grecia a fost reprezentată de ministrul de Externe, Yorgos Katrugalos.
Stevo Pendarovski, în vârstă de 56 de ani, profesor de drept la Universitatea "Kirill și Metodiu" din Skopje, s-a impus în turul al doilea al prezidențialelor în fața rivalei sale conservatoare, Gordana Siljanovska Davkova, la rândul ei profesor de drept, cu un scor de 51,6% - 44,7%.
Spre deosebire de Gjorgi Ivanov, noul președinte este un susținător ferm al acordului încheiat între guvernul social-democratului Zoran Zaev și cel elen în privința schimbării numelui acestei foste republici iugoslave în Macedonia de Nord.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Marţi, 14 Mai 2019
Luni, 13 Mai 2019
Luni, 13 Mai 2019
Marţi, 14 Mai 2019
Marţi, 14 Mai 2019
Marţi, 14 Mai 2019
Luni, 13 Mai 2019
Luni, 13 Mai 2019
Duminică, 12 Mai 2019
Duminică, 12 Mai 2019