Joe Biden:

"Statele Unite nu au intrat niciodată în faliment și nu vor intra niciodată"

Duminică, 21 August 2011
766
Statele Unite, care au cea mai mare economie din lume, nu au intrat niciodată în faliment și nu vor intra niciodată în faliment, a declarat vicepreședintele Joe Biden, în finalul vizitei sale de cinci zile din China, conform CNN.

"Unii investitori chinezi sunt rezervați când vine vorba de investiții în Statele Unite", a declarat Biden în cadrul unei conferințe la Universitatea Sichuan. "Dar Statele Unite dețin circa 87% din activele noastre financiare și 69% din titlurile de stat. China deține doar 1% din activele financiare și 8% din titluri de stat. Deci este în interesul nostru să protejăm nu doar investitorii chinezi, dar și investițiile în general", a declarat Biden.

Biden a conchis cu fraza: "Statele Unite nu au intrat nicio-dată în faliment și nu vor intra niciodată".

China este cel mai mare deținător de obligațiuni americane din lume, obligațiuni în valoare de circa 1.000 de miliarde de dolari, conform Trezoreriei americane.

La momentul scăderii ratingului economiei americane de către agenția Standard and Poor’s, au existat voci care au pus la îndoială abilitatea parlamentarilor americani de a crea politici pentru a ține în frâu datoria. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1825 secunde