Statele UE vor primi ajutor de la Fondul de solidaritate

169
Statele UE vor primi ajutor de la Fondul de solidaritate - statele-1585146896.jpg

Articole recomandate

Parlamentul European va adopta, astăzi, în sesiune plenară extraordinară, o propunere a Comisiei Europene de a se permite statelor membre să solicite asistență financiară de la Fondul de solidaritate al UE în lupta împotriva Covid-19, informează un comunicat al PE dat, marți, publicității.

Propunerea face parte dintr-o serie de măsuri luate de Bruxelles pentru mobilizarea tuturor resurselor bugetare existente pentru a ajuta țările UE să facă față pandemiei Covid-19. Comisia propune extinderea domeniului de aplicare al Fondului de Solidaritate pentru a adăuga crizele majore de sănătate publică la situațiile de urgență naturale acoperite inițial.

Cele mai afectate state membre ar trebui să obțină acces la asistență financiară de până la 800 de milioane de euro în 2020. Susținerea financiară va fi decisă de la caz la caz.

Fondul de solidaritate al UE a fost creat ca reacție la inundațiile grave din Europa Centrală în 2002. Principalul obiectiv al fondului este de a oferi asistență financiară statelor membre UE care se confruntă cu dezastre naturale. În conformitate cu normele actuale, Fondul de solidaritate al UE poate sprijini doar redresarea după dezastre precum inundații, incendii forestiere, cutremure, furtuni și secete. Urgențele de sănătate publică, cum ar fi Covid-19, nu intră în sfera de competență a acestui fond. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9955 secunde