Spitalul din Mangalia dă clasă celui din Constanța

2352

Articole de la același autor

Holurile înguste, cu faianță ceaușistă, scaune de așteptare uitate de vreme au devenit istorie la Spitalul Municipal Mangalia. Totul este nou, renovat, îmbrăcat în culori prietenoase. Din saloanele cu paturi și noptiere noi, pacienții privesc marea.

Nici n-are cum să nu-ți placă. Imaginile contrastează puternic cu ceea ce pacienții sunt nevoiți să "îndure" la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și, mai ales, la secțiile exterioare ale unității sanitare. Construite de pe vremea comunismului, cele mai multe din spitalele mari au ajuns la un grad avansat de degradare, așa că, în prezent, doar o reabilitare serioasă le-ar putea asigura respectarea standardelor în domeniu.
Renovarea Spitalului Municipal Mangalia a început în 2002, ne povestește managerul, medicul ginecolog Ion Niculescu.
S-au investit zeci de miliarde de lei vechi, dar acum spitalul are altă față. Peste tot, e foarte curat. Fa-ianța și gresia au culori prietenoase, paturile și noptierele sunt noi, apa-ratura este modernă, iar din saloane pacienții văd marea. Terapie pentru suflet. Parcă și bolnavii sunt mai optimiști. Stau la taclale, citesc presa. "E bine că avem condiții bune în saloane, că și așa suntem bolnavi. Dacă ar mai fi și mizerie, așa cum e la spitalul mare din Constanța, cred că n-am mai suporta boala", ne spune un bătrân internat în secția de Boli Interne.
Ce-i drept, condițiile din saloane concurează cu cele din unitățile hoteliere. Lenjeriile sunt impecabile, iar la grupurile sanitare curățenia e exemplară.
Sălile unde pacienții iau masa sunt frumos amenajate. Pe mese sunt așezate vaze cu flori.
Așa e în tot spitalul. Și condițiile din Maternitate sunt ireproșabile. Spre deosebire de alte spitale, mamele nu stau în același salon cu bebelușii. Mămicile sunt alături de micuți doar când vin să-i alăpteze. Maternitatea e preferată și de viitoarele mămici din Constanța, care găsesc aici condiții mult mai bune decât la Spitalul Județean. Mai mult de-atât, asistentele care lucrează în secție ne-au povestit că vin să nască la Mangalia și femei din Tulcea.
Cu toate că beneficiază de condiții de cazare foarte bune, și spitalul din Mangalia se confruntă cu probleme în ceea ce privește deficitul de medici. Potrivit managerului, unitatea sanitară are nevoie de un medic cardiolog. În prezent, un singur medic cardiolog consultă atât pacienții din ambulatoriu, cât și bolnavii internați în spital. Situația persistă de mai bine de două luni de zile, de când medicul care ocupa acest post a plecat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1478 secunde