Spioni ruși, deconspirați în Bulgaria. Transmiteau informații secrete serviciilor de la Moscova!

Vineri, 24 Ianuarie 2020
239
Bulgaria intenționează să-l convoace pe ambasadorul Rusiei la Sofia după ce a acuzat de spionaj doi diplomați ruși, o nouă ilustrare a răcirii diplomatice între cele două țări apropiate istoric, informează AFP, conform Agerpres. "Au fost declanșate anchete asupra a doi cetățeni străini ce strângeau informații clasificate drept 'secret de apărare', apoi le transmiteau unui stat străin", a anunțat Parchetul bulgar într-un comunicat. Totodată, Parchetul a precizat că aceste anchete au fost rapid închise, din cauza imunității diplomatice de care beneficiază cei doi bărbați.

"Ambasadorul rus va fi convocat la sfârșitul zilei", a reacționat șefa diplomației bulgare Ekaterina Zaharieva. "Vom lua măsurile necesare, ei (cei doi diplomați ruși) vor fi probabil declarați persona non grata", a adăugat Zaharieva, Bulgaria fiind membră NATO și a UE.

Unul dintre cei doi presupuși spioni era înregistrat drept prim secretar la serviciul consular al Ambasadei Rusiei la Sofia. Însă el "căuta de fapt, din 2017, date despre sistemul nostru electoral", potrivit justiției bulgare. Colegul său, de la serviciul comercial al amabasadei, aduna la rândul său "informații cu privire la aprovizionarea și securitatea energetică", pe care "le transmitea serviciilor de informații ruse la Moscova", a mai informat Parchetul.

Sofia întreține după prăbușirea comunismului, în 1989, relații politice și economice privilegiate cu Moscova, iar interesele ruse sunt foarte prezente în lumea bulgară a afacerilor.

Pagina a fost generata in 0.2929 secunde