Spania înăsprește restricțiile pentru a limita răspândirea noului coronavirus

1406
Spania înăsprește restricțiile pentru a limita răspândirea noului coronavirus - 1-1597670423.jpg

Articole recomandate

Închiderea discotecilor și interzicerea fumatului pe stradă au fost extinse luni la noi regiuni din Spania în cadrul eforturilor depuse de autorități pentru a evita o recrudescență a contaminărilor cu noul coronavirus, la o zi după manifestații ale opozanților acestor restricții, informează Agerpres.


Andaluzia (sud), Castilla și Leon (centru), Galicia și Cantabria (nord) au adoptat oficial luni aceste măsuri, deja în vigoare de duminică la Rioja (nord) și în regiunea Murcia (sud-est), adică în șase din cele 17 regiuni ale Spaniei.


Măsurile respective au fost anunțate vineri de către guvernul central, dar revine regiunilor, care au competențe în materie de sănătate, să le pună în aplicare.


Astfel, discotecile și barurile de noapte urmează să-și închidă din nou ușile, iar restaurantele nu vor mai putea găzdui clienți după miezul nopții.


De asemenea, va fi interzis fumatul pe stradă când nu este posibil să se mențină o distanță cel puțin doi metri față de alte persoane, întâlnirile vor fi limitate la zece persoane, iar vizitele la căminele de bătrâni sunt restricționate.


Aceste măsuri au fost contestate duminică în cadrul unei manifestații la Madrid, care a reunit între 2.500 și 3.000 de persoane, potrivit unui purtător de cuvânt al prefecturii.


Scandând 'Libertate!' și agitând pancarte cu înscrisuri de genul 'Virusul nu există' sau 'Măștile ucid', manifestanții convocați prin rețelele sociale în centrul capitalei spaniole au denunțat exagerarea cifrelor victimelor pandemiei cu scopul - potrivit lor - de a justifica restricționarea libertăților, notează AFP.


Un număr mare de manifestanți nu au purtat măști, obligatorii în spațiile exterioare în toată Spania.


'Ceea ce s-a întâmplat va fi pedepsit cu cea mai mare severitate', a reacționat luni prefectul Madridului, Jose Manuel Franco.


Guvernul regional din Țara Bascilor a declarat luni stare de 'urgență sanitară', care îi va permite să ia măsuri mai severe decât cele din alte regiuni, cum ar fi restricțiile de călătorie pe plan local, în fața 'unui posibil tsunami' al contaminărilor.


Spania este țara din Europa Occidentală care înregistrează cel mai mare număr de cazuri pozitive la SARS-CoV-2, cu aproape 343.000 de cazuri, și o medie de 115 cazuri la 100.000 de locuitori de două săptămâni, cu mult peste cele 45 de cazuri raportate în Franța, 19 în Regatul Unit și 16 în Germania.


Cu toate acestea, o mare parte din noile cazuri detectate sunt asimptomatice, iar letalitatea virusului s-a diminuat considerabil: de la sfârșitul perioadei de izolare strictă la 21 iunie, Spania a raportat mai puțin de 300 de decese dintr-un total de 28.617 de la declanșarea pandemiei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4495 secunde