SKY NEWS - Guvernul britanic se gândește să anuleze "Marea Relaxare". Sunt luate în calcul alte opțiuni

Sâmbătă, 05 Iunie 2021, 13:16
475
Guvernul de la Londra "elaborează alte opțiuni", înainte de a lua o decizie finală privind renunțarea completă la restricțiile anti-pandemice, moment planificat pentru 21 iunie, transmite presa internațională. Un oficial guvernamental citat de Sky News spune că premierul Boris Johnson nu a renunțat la planul inițial de ridicare a restricțiilor, însă așteaptă noi date înainte de a lua o decizie. Între opțiunile examinate de cabinetul de la Londra se numără păstrarea obligației de a purta masca în anumite circumstanțe și continuarea lucrului de acasă, chiar în condițiile redeschiderii sectorului ospitalității. Până recent, guvernul britanic a comunicat că nu există nimic în datele pandemice care să indice că ar trebui amânată data ridicării restricțiilor. Experții au semnalat însă, în cursul acestei săptămâni, o creștere a cazurilor de infectare cu COVID, în ciuda faptului că autoritățile din Regatul Unit au reușit să vaccineze complet mai mult de jumătate din populația adultă. Astfel, datele indică o creștere cu două treimi a infectărilor, cu aproape 6.300 de cazuri noi raportate vineri. Creșterea recentă a cazurilor în Marea Britanie este imputată variantei de coronavirus depistată prima oară în India, numită în prezent varianta Delta, după noul sistem de nume al OMS.

Pagina a fost generata in 0.2025 secunde