Situație fără precedent! Ziar închis după ce reporterii de investigație au fost uciși

195
Situație fără precedent! Ziar închis  după ce reporterii de investigație au fost uciși - situatiefaraprecedent-1491312418.jpg

Articole recomandate

Situație teribilă pentru presa din Mexic. Un ziar a decis să își închidă ambele ediții, și pe cea tipărită și pe cea online, din cauza asasinării reporterilor de investigație. Doar luna trecută, au avut loc trei asemenea cazuri, de fiecare dată fără ca vinovatul să fie identificat de autorități.

"Adio!", a titrat cotidianul Norte pe prima pagină în ziua în care și-a încetat aparițiile tipărite după 27 de ani de existență.

Într-un editorial, ziariștii mexicani și-au justificat decizia prin riscul la care se expun și prin lipsa de reacție a polițiștilor.

Ultimul asemenea caz a implicat o jurnalistă care lucra pentru ziarele Norte și La Jornada. Miroslava Breach a fost împușcată de opt ori, când se afla în propria mașină, alături de copilul său. Acesta nu a fost rănit, iar agresorul a lăsat în urmă un bilet în care scria că motivul a fost "gura-spartă" a jurnalistei.

Pe lângă Miroslava Breach, alți doi ziariști din Mexic au fost uciși în martie, în statul cu o prezență ridicată a traficanților de droguri. De altfel, de la începutul anilor 2000, peste 100 de jurnaliști au fost omorâți sau au dispărut în țara nord-americană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2834 secunde