Sinn Fein cere sprijinul UE pentru reunificarea Irlandei

Miercuri, 12 Februarie 2020, 20:31
128
După rezultatul foarte bun obținut la alegerile legislative de sâmbătă, din Irlanda, lidera Sinn Fein, Mary Lou McDonald, a cerut, marți, Uniunii Europene să sprijine proiectul de reunificare a Irlandei, transmite AFP.

Pe primul loc în urma scrutinului s-a clasat Fianna Fail, partid aflat până acum în opoziție, care va avea 38 de deputați. Sinn Fein - formațiune de stânga - a obținut însă un rezultat istoric: locul al doilea, cu 37 din cei 160 de membri ai Dail (camera inferioară a parlamentului). Fine Gail, partidul de centru-dreapta din care face parte și premierul Leo Varadkar, este al treilea, cu doar 35 de deputați.

Dacă va intra la guvernare în cadrul unei coaliții, Sinn Fein își va promova obiectivul de unire a Republicii Irlanda, membră a Uniunii Europene, cu Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit. Reunificarea este din nou un subiect de actualitate după Brexit, deoarece majoritatea nord-irlandezilor au votat împotriva retragerii din UE.

McDonald consideră că "UE trebuie să ia poziție în privința Irlandei, așa cum a făcut și când a susținut reunificarea Germaniei. Și în același fel în care are o poziție asupra Ciprului și o abordare pozitivă a reunificării acestei țări". Într-o declarație pentru BBC, ea a adăugat că divizarea Irlandei a fost "un dezastru", iar calea de urmat este "reunificarea, reconcilierea și bunele relații cu vecinii apropiați". 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3289 secunde